Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
16°C

Magura Cisnadie, campioana Ligii a IV-a, debut cu emotii ȋn noul sezon. O echipa nou-ȋnfiintata le-a pus mari probleme cisnadienilor

Campioana ediţiei precedente a Ligii a IV-a, Măgura Cisnădie, a avut mari probleme, ȋn etapa inaugurală a sezonului 2014-2015, ȋn faţa echipei nou-ȋnfiinţată CS Viitorul Sibiu.

Cisnădienii au ȋnvins cu greu, marţi seară, pe terenul celor de la Viitorul Sibiu, cu scorul de 4-2. Meci disputat pe 2 septembrie, de la ora 17:00, datorită unei cereri de reprogramare din partea celor două cluburi. Celelalte partide ale primei etape disputându-se ȋntre 30 şi 31 august.

Măgura Cisnădie a deschis scorul, ȋnsă a fost egalată repede de către echipa nou-ȋnfiinţată, dar până la pauză a reuşit să treacă din nou ȋn avantaj. După o primă repriză destul de echilibrată, a urmat repriza a două ȋn care cisnădienii au mai marcat de două ori, majorând scorul la 4-1. Partida s-a ȋncheiat cu golul marcat de către Viitorul, care a micşorat diferenţa la două goluri, stabilind astfel şi rezultatul final al meciului: 4-2 ȋn favoarea Măgurei Cisnădie.

“Această echipă a Viitorului a fost bine pregătită din punct de vedere fizic, deoarece a făcut ȋn această vară cel puţin un antrenament pe zi. În timp ce noi am făcut, ȋn această pauză competiţională, trei amicale şi un singur antrenament. Din păcate, interesul clubului s-a mutat spre handbal, dar, oricum, nu putem lua din meritului lui Adrian Fuşle şi al echipei”, a declarat jucătorul Măgurei Cisnădie, Eugen Beza, şi fostul component al echipei desfiinţate CSU Voinţa Sibiu, pentru Turnul Sfatului.

Pentru Măgura Cisnădie urmează partida de acasă, din 6 septembrie, ȋmpotriva celor de la Sparta Mediaş. În timp ce Viitorul Sibiu se deplasează la Miercurea Sibiu, pe 7 septembrie, unde va da piept cu echipa locală Unirea Miecurea Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

1 comentarii

Corectură

Acum 10 ani

CS Viitorul Sibiu nu este nou-promovată și nou înființată.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus