Mai bine de 37,5 milioane de lei au plătit persoanele juridice din municipiul Sibiu ca taxe și impozite locale, până la sfârșitul lunii august. Suma este cu aproape zece procente mai mare decât cea încasată în perioada similară a anului trecut, anunță reprezentanții administrației locale. În ceea ce privește taxele și impozitele plătite de persoanele fizice în primele opt luni ale lui 2014, valoarea totală este aproape egală cu cea de anul trecut – 27,8 milioane de lei.
”Semestrul al doilea de plată a taxelor şi impozitelor locale se va încheia în data de 30 septembrie, astfel că sibienii mai au la dispoziţie încă trei săptămâni pentru a face aceste plăţi. Cei care nu vor achita până la data amintită vor putea plăti în continuare, dar se vor percepe majorări de 2% pe lună din suma restantă”, se arată într-un comunicat emis de Primăria Sibiu.
”Pe lângă efectuarea plăţilor în numerar la ghişee, există o modalitate foarte rapidă şi mai comodă de plată – platforma e-Administraţie de pe www.sibiu.ro. De la începutul acestui an până în prezent pe această platformă au fost efectuate plăţi în valoare de 397.915 lei, operațiuni efectuate de 1.071 de sibieni”, comunicat Primăria Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Primăria Sibiu
Vizualizari: 169


Ultimele comentarii
Acum 49 minute
HBomb
Acum 1 oră
Unsibian
Acum 1 oră
Vasile
Acum 1 oră
D.M.
Acum 1 oră
Alzara 1918