Joi,
18.04.2024
Innorat
Acum
5°C

Medias: primar, fost primar, viceprimar, consilieri locali si cetatean de onoare, trimisi in judecata de DNA

Procurorii DNA au finalizat și trimis în instanță rechizitoriul întocmit pe urma afacerii Goscom, din Mediaș: cu acordul Consiliului Local Mediaș, în noiembrie anul trecut, Primăria a plătit aproape 700.000 de lei pentru a achiziționa 19.22% dintr-o societate cu probleme, Gospodăria Comunală. Cu o viteză amețitoare, cei 700.000 de lei s-au împărțit înaintea Crăciunului din 2013 între conturile a doi deja foști consilieri (Ilie Lața și Teodor Plopeanu - foto) și a unui om de afaceri local (Ioan Șerban).
”În perioada 2012-2013 , reprezentanții S.C. Gospodăria Comunală S.A. au notificat în repetate rânduri Consiliul Local Mediaș despre situația economică dificilă în care se află societatea, ajunsă în imposibilitate de a-și plăti furnizorii, angajații și datoriile față de bugetul de stat. Prin adresă oficială, reprezentanții societății au atras atenția că această situație este cauzată, în mare parte, de Consiliul Local Mediaș care nu a putut asigura volumul de lucrări stabilit prin contract. În perioada respectivă acționar majoritar la S.C. Gospodăria Comunala S.A. era Consiliul Local Mediaș și Asociația GOSCOM, care deținea 19,22% acțiuni”, descriu contextul cei de la DNA Alba Iulia.

Lista lungă a inculpaților

23 de persoane sunt enumerate de DNA în comunicatul ce anunță finalizarea rechizitoriului de la Mediaș. Printre cei 23 se numără actualul primar, Teodor Neamțu, actualul viceprimar George Petrescu, fostul viceprimar actual consilier Floarea Taropa, Ioan Șerban – președintele și acționarul majoritar al Asociației Goscom, precum și Ilie Lața și Teodor Plopeanu. Toți sunt acuzați de ”două infracțiuni concurente de abuz în serviciu, dintre care una cu consecințe deosebit de grave”.
În judecată au mai fost trimiși și actualii consilieri locali ai Mediașului, Balazs Bela Atila, Ciulea Ioan Vasile, Grozav Eugen, Knall Helmuth Iulius, Lăzăroiu Ioan, Manta Anca Maria, Moraru Eugen, Neag Florin, Nicorici Constantin Gheorghe, Popa Ioan, Sas Ilarie, Taropa Floarea și Toma Cosmin Lucian, precum și foștii consilieri Ciolpan Vasile, Nagy Pavel și Pătrui Eleonora.


O achiziție fără rost, dar cu bani mulți

Potrivit  celor de la DNA, Teodor Plopeanu (și el consilier local), alături de Ilie Lața și alți 16 consilieri au adoptat, în noiembrie anul trecut, o hotărâre prin care Consiliul Local Mediaș să achiziționeze acțiunile deținute de Asociația Goscom (19,22%) la SC Gospodăria Comunală SA. Suma nu este una deloc neglijabilă și greu de explicat având în vedere că societatea era una cu mari probleme financiare: 696.034 de lei. După cum arată și procurorii DNA, achiziția a fost făcută ”în pofida faptului că deja Consiliul deținea o majoritate confortabilă în acționariatul societății, iar cumpărarea acțiunilor nu aducea niciun beneficiu”.
Un singur consilier local s-a opus acestei hotărâri. Acesta a arătat că ”și dacă s-ar deține pachetul total de acțiuni, lucrările nu ar putea fi atribuite direct, ci tot prin licitație, ținându-se seama de concurență”.
Procesul verbal al ședinței din noiembrie anul trecut nu este publicat de administrația orașului Mediaș. Iar potrivit informațiilor publice, cel care a întocmit raportul în baza căruia acțiunile Goscom au fost evaluate la peste 150.000 de euro este expertul Horia Cercel.

Cadou de Anul Nou. Cum s-au împărțit banii prin transferuri bancare

Asociația Goscom este, juridic vorbind, asociația salariaților societății Gospodărie Comunală SA. În realitate, în spatele acestei asociații stau și consilierii locali Teodor Plopeanu și Ilie Lața, fapt ascuns de cei doi, susțin procurorii DNA. ”Reprezentanții Asociației Goscom au ascuns adevărata componență a acționariatului, având în vedere că nici măcar președintele Consiliului de Administrație al societății nu cunoștea adevărata structură. Din probatoriu a mai reieșit că cei direct interesați de realizarea procesului de cesiune și intrarea banilor în contul Asociației GOSCOM erau consilierii Lața Ilie și Plopeanu Teodor”, se arată în comunicatul DNA.
Prin urmare, după ședința din noiembrie, plata celor aproape 600.000 de lei a fost realizată a treia zi după Crăciun, pe 27 decembrie. Trei zile mai târziu, președintele Asociației, Ioan Șerban, a transferat toți banii din conturile Goscom în contul său de economii. Apoi, pe 10 ianuarie 2014, a început să împartă banii, prin transfer bancar: 104.000 de lei au fost virați în contul lui Ilie Lața sub explicația ”suma datorată”, iar alți 52.000 de lei au ajuns în conturile lui Plopeanu sub explicația ”restituire obligații”. În aceeași zi de 10 ianuarie, Ioan Șerban a alimentat și ”conturile asociaților GOSCOM care sunt evidențiați nominal în Registrul acționarilor, transferurile reprezentând contravaloarea acțiunilor deținute de aceștia”. Procesul celor de la Mediaș a fost pus pe rolul Tribunalului Sibiu.

În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, până la concurența sumei de 3.696.034 lei, asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților. În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și al lucrătorilor de poliție din cadrul Direcţiei de Operațiuni Speciale”, comunicat DNA


 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

mediesan

Acum 9 ani

e normal cum s-au imbogatit majoritatea dupa revolutie ,si-au aservit justitia si tot ce este securitatea natioinala si-au dat legi protectioniste ,cum a-r fi legea salarizari si in special a pensilor si gata drumu la furat dragi fosti comunisti ca legea va apara ,uitativa cu bancorexu dupa ce au dat tunu fosti securisti si activisti au falimentat banca la arestat pe sefu de atunci ,ce au spus taosi intre ei lasa stai 7-8 luni la pripon dupa modelu nastase en case ,trece valu prostimea uita te scoatem de la bulau ,si in timp tu dai statu [boboru ] in judecata ,si cum noi suntem de toate in tara noastra te scoatem ca ai fost nedreptatit de lege si uite cum toasu ,temesan acum la batrinete s-a lipit de 4 500 000 de dolari despagubire ca statul isi permite la ce nivel de trai avem 90 la suta dintre romanii ,acum dacavotasti destept si il puneti pe copy -paste urmatoru la despagubiri va fi bombonel [nastase ala cu multe case si en matusi tamara ],ba astia ne-aui luat de oi pe toti cetateni si si-au bagat minile prin bani nostri ca din propile buzunare ,de acea nu avem autostrazi ,dezvoltare rurala si modernizare de tara ,votati johannis daca vreti s-a traim in normalitate ca cu astia in 25 de ani pe ce au pus mina nu mai creste nimic 100 de ani
Raspunde

Cititor medieșan

Acum 9 ani

Avem curând alegeri noi!
Raspunde

popica

Acum 9 ani

acum sa vedem daca intra la puscarie alesii nostrii dragi
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus