Guvernarea perfectă este o iluzie. Ultimii 10 ani, să zicem, au demontat mit după mit. Toate marile țări europene oferite drept exemplu de perfecțiune au dat chix rând pe rând. Statele Unite, Franța, Marea Britanie, Spania și, poate cel mai recent exemplu, Germania cea legată ombilical de Rusia, rând pe rând și-au demonstrat imperfecțiunile de guvernare eficientă. Singurul exemplu recent relativ aproape de acest concept utopic ar fi Islanda. Prin urmare, ești un prost dacă emiți pretenția guvernării perfecte.
Ok, am scăzut pretențiile. Conform teoremei de mai sus ne putem aștepta la o guvernare decentă, cu tot ceea ce înseamnă asta. Decența fiind cuvântul cheie în relația cu iobagii. Responsabilitatea față de țară și banii ei, mulți-puțini, fiind imediat următorul punct. Ceea ce noi nu am avut niciodată. Și, sincer, e de înțeles de ce lumea încă spune că pe vremea lui Ceaușescu era mai bine. Pentru că, în ciuda ororilor comise, după Ceaușescu se vedea ceva. Comparați Transfăgărășanul lui cu Transalpina lor. Comparați numărul locuințelor de stat cu orașele ridicate de el. Aproape orice comparație practică am face, cei noi n-au cum să dea bine. Și poate nici asta nu ar deranja atât de tare dacă n-ar exista batjocura asta continuă. Dacă n-am fi luați de proști. Zilnic. Adesea chiar de mai multe ori pe zi. Suport mult mai bine incapacitatea statului român de a cheltui fondurile europene decât umilința. Cum poți spune, cretinule, că orice elev din țara asta are acces și știe să umble la o tabletă când sunt mii de copii care fac kilometri întregi pe jos până la școală și înapoi. Când mii de copii își fac temele la lumina lumânării cu creioane de împrumut. În orice țară cu apă caldă opinia publică ți-ar fi zburat capul pentru o asemenea enormitate. În orice colț de lume o asemenea cretinitate s-ar fi lăsat cu demisii. Nu una, demisie în bloc. Urmată de cea mai adâncă gaură de șarpe cel puțin două cicluri electorale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Editor
Telefon:
0722 227 297
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Periscop
Acum 8 ore
Excelent +1
Acum 8 ore
Bastiu
Acum 8 ore
Aci Duțu
Acum 9 ore
Emil