În timp ce lumea virtuală a Sibiului s-a arătat revoltată de faptul că Poliția nu a reușit să dea rapid de hoțul care, cu mult calm, a furat un telefonul mobil al unei ospătărițe din Piața Mică în timp ce era filmat, autoritățile arată că, din punctul lor de vedere, cazul este rezolvat: autorul a fost identificat, iar smart-phone-ul, restituit proprietarului. Potrivit unui comunicat transmis Turnul Sfatului, cazul a fost rezolvat în cinci zile.
”În cazul semnalat, furtul unui telefon mobil petrecut în data de 10 septembrie 2014, în incinta unui local din Piața Mică, vă informăm că suspectul bănuit de comiterea faptei a fost identificat de către polițiștii din cadrul Biroului de investigații criminale, iar telefonul a fost restituit persoanei păgubite în data de 15 septembrie 2014”, arată comisar șef de poliție Tiberiu Ivancea, șeful IPJ Sibiu.
Furtul respectivului telefon a fost surprinse de una din camerele de luat vederi ale terasei din Piața Mică, unde presupusa ”gașcă a lui Bobi” a acționat în mai puțin de cinci secunde. Furtul a avut loc în seara zilei de 10 septembrie. Două zile mai târziu, reprezentanții terasei unde lucrează ospătărița furată au transmis imaginile presei locale, fără să mai aibă nădejde că telefonul (cu o valoare estimată la 1.000 de lei) mai poate fi recuperat, deoarece polițiștii nu au dorit să vină să vadă înregistrările, ci au solicitat să le fie oferite pe un CD, alături de sesizarea scrisă a furtului. Reprezentanții Poliției sunt de altă părere, când vine vorba de modul de lucru.
”Precizăm faptul că intervenția Poliției a fost promptă, echipa operativă a Poliției municipiului Sibiu s-a deplasat cu operativitate la locul faptei, reușindu-se, în scurt timp, în baza probatoriului administrat, atât identificarea suspectului, cât și recuperarea prejudiciului. Vă informăm că înregistrările video sunt depuse de petenți pe suport CD din motive tehnice de securitate ce țin de activitatea specifică a instituției”, mai arată șeful IPJ Sibiu, pentru Turnul Sfatului.
Hoțul, dus la psihiatru
Cel care a furat telefonul mobil este minor, iar dacă procurorii îl vor cerceta sau nu pentru furt calificat nu a fost, deocamdată, decis. ”Deoarece suspectul este un minor în vârstă de 15 ani, din județul Mureș, acesta urmează a fi expertizat neuro-psihiatric de comisia medico-legală în vederea stabilirii discernământului. În funcție de rezultat, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu i se va înainta propunerea de continuare a urmăririi penale față de suspect pentru comiterea infracțiunii de furt calificat”, se mai arată în răspunsul poliției sibiene.
Citește și Cum acționează gașca de hoți ”a lui Bobi”, în Piața Mică: studiu de caz, furtul unui telefon | Video
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Tiberiu Ivancea , Piața Mică , Judecătoria Sibiu , Turnul Sfatului , Reprezentanții Poliției Române
Vizualizari: 552


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Sile Corcodel
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Un sibian vero