O pasarelă metalică ce are o lungime de 40 de metri și o lățime de trei metri va fi amplasată în cursul zilei de sâmbătă în aval de actualul pod de fier peste Cibin, pod care urmează a fi demolat. Pasarela metalică urmează să fie pavată cu lemn și folosită exclusiv de către pietoni.
Pentru șoferi, vestea legată de zona podului peste Cibin din apropierea pieței cu același nume este că traficul va fi restricționat. De la mijlocul acestei săptămâni, timp de aproximativ 14 zile, circulația pe ambele maluri în aval de pod se va desfășura pe o singură bandă. Pe parcursul acestor două săptămâni vor fi executate o serie de lucrări la rețelele de utilități din zonă.
Luna viitoare este programată demolarea podului, care ar urma să fie înlocuit cu unul nou. Lucrările ar urma să se încheie în primăvara lui 2016. Valoarea contractului este de 10,5 milioane de lei, fiind atribuit prin procedură de achiziție publică asocierii formată din firmele Prodial, SC Arcada Company SA Galaţi, SC Repcons SRL, SC Termo Sibiu SRL, SC Consinstal Energy SRL și SC Teleconstrucţia SA.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 297
Ultimele comentarii
Acum 14 minute
@
Acum 24 minute
Barosanu
Acum 1 oră
Popescu Ion
Acum 2 ore
Sodolescu Raluca
Acum 3 ore
Cibi