Mai bine de 26 de milioane de lei, fără TVA, este valoarea estimată a lucrărilor de proiectare și execuție a 30 de străzi din Sibiu, scoase la licitație de Primărie în această toamnă. Pentru prima dată în ultimii șapte ani, lucrările la străzile propuse spre modernizare vor fi finanțate din bugetul local.
Cele 30 de străzi incluse în procedurile de achiziție publică de către administrația locală sunt împărțite în trei pachete, licitate separat. Valoarea cea mai mare – estimare de 10,83 milioane de lei, fără TVA - o are pachetul din zona cartierelor Lupeni – Gușterița, care include străzile Oltețului, Ciocârliei, Ceaikovski, Zorilor, Albinelor, Vânătorilor, Tohan, Gen. Aldea Sandu, Prometeu, Petru Poni, Lamark și Crinilor. De valoare apropiată (10,63 de milioane de lei) este și pachetul care include străzi din zona cartierului Terezian și a Viilor Sibiului: Crișului, Odessa, Viile Sibiului, Traian Demetrescu, Ghețăriei, Mureșului, Bujorului, Ecaterina Teodoroiu, Petru Maior și Lăptăriei. În fine, în cadrul celui de-al treilea pachet au fost estimate cheltuieli de maxim 4,97 de milioane de lei, fără TVA, pentru modernizarea a opt străzi din zonele Calea Poplăcii, Calea Dumbrăvii și Turnișor. Este vorba de străzile Cindrelului, Bobâlna, D-na Elena Cuza, Toamnei, Castorului, Plugarilor, Colinei și de Piața Prahovei.
În urma procedurilor de achiziție publică ale căror termen de depunere a ofertelor este cuprins în intervalul 20 noiembrie – 3 decembrie, vor fi atribuite câte trei contracte care prevăd atât întocmirea proiectelor tehnice, a detaliilor de execuție, obținerea avizelor și acordurilor de principiu, cât și asistența tehnică și execuția propriu-zisă a lucrărilor.
Fără bani de la BERD: bugetul local are bani destui
2007 a fost anul în care Primăria Sibiu a semnat un prim contract de împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare de zece milioane de euro, având drept destinație reabilitarea infrastructurii rutiere din Sibiu. Odată consumați acești bani care trebuie returnați până în 2020, Sibiul a mai accesat în 2011 un credit tot de la BERD și tot cu aceeași destinație, în sumă totală de 11,5 milioane de euro. Acum un an, administrația locală anunța intenția de a mai negocia un credit tot cu cei de la BERD, pentru a finanța noi lucrări la infrastructura rutieră.
”Am avut în vedere resursele bugetului local, lucrările scoase acum la licitație vor fi finanțate din fonduri proprii. Listele străzilor incluse în procedurile de licitație au fost realizate pe baza studiilor de fezabilitate întocmite în ultima perioadă. Am decis să scoatem la licitație și proiectarea și execuția laolaltă pentru ca lucrurile să se desfășoare mai repede. Preconizăm ca lucrările să înceapă în primăvară”, a declarat, pentru Turnul Sfatului, viceprimarul Virgil Popa.
Între 17 și 39 de luni
Potrivit caietelor de sarcini anexate procedurilor de achiziție, în primele trei luni de la atribuirea contractelor trebuie întocmite proiectele tehnice, detaliile de execuție, obținute avizele necesare și verificate documentațiile. Partea de execuție diferă ca durată de la pachet la pachet. Astfel, cea mai scurtă perioadă de execuție (14 luni) este prevăzută pentru lotul cu cele mai puține străzi (pachetul Calea Dumbrăvii, Calea Poplăcii, Turnișor). Pentru lotul Lupeni – Gușterița, termenul de execuție a lucrărilor este de 36 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, iar pentru pachetul Terezian - Viile Sibiului, termenul contractual de finalizare a lucrărilor de construcție este de 30 de luni. Perioada de garanție prevăzută în contract este de cinci ani de la semnarea proceselor verbale la terminarea lucrărilor.
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Primăria Sibiu , Calea Dumbrăvii , Turnul Sfatului , Viile Sibiului , Banca Europeană , Virgil Popa , Petru Maior , Traian Demetrescu , Ecaterina Teodoroiu , Petru Poni , Elena Cuza , Calea Poplăcii , Viilor Sibiului , Aldea Sandu , Piaţa Prahovei
Vizualizari: 455
Ultimele comentarii
Acum 13 minute
Justin
Acum 26 minute
Apa Canal
Acum 47 minute
Birtu
Acum 50 minute
Birtu
Acum 51 minute
Tov.Escu