14 noiembrie este Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului Zaharat, iar la Sibiu evenimentul va fi marcată printr-o acţiune de testare gratuită a glicemiei, organizată de cadrele medicale din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu - Centrul de Diabet, împreună cu Societatea Studenţilor Medicinişti ”Hipocrates” Sibiu.
„Astfel, vineri, 14 noiembrie, 25 de studenţi ai Facultăţii de Medicină din Sibiu vor efectua testări ale glicemiei persoanelor doritoare, începând cu ora 9:00, timp de aproximativ trei ore, într-un supermarket din Centrul Comercial - Shopping City Sibiu. Scopul campaniei este şi de conştientizare a populaţiei cu privire la însuşirea unui comportament alimentar sănătos în profilaxia şi controlul diabetului şi creşterea nivelului informaţional al populaţiei asupra factorilor de risc ai diabetului zaharat, simptomatologia şi prevenirea acestei maladii”, spun organizatorii.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în lume sunt în prezent peste 250 de milioane de persoane care suferă de diabet, iar până în 2025 numărul bolnavilor ar putea ajunge la 380 de milioane. La nivelul judeţului Sibiu, în anul 2013 un număr de 21.224 pacienţi s-au aflat în evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, ca suferind de diabet.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Urgență Sibiu , Shopping City Sibiu , Spitalului Clinic Județean , Ziua Mondială , Sănătate Publică , Potrivit Organizaţiei Mondiale , Centrul Comercial Ambient
Vizualizari: 391
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Ioan
Acum 6 ore
Mel
Acum 6 ore
Mel
Acum 7 ore
Hmmm. Cititor sau frustrel?