Luni,
06.12.2021
Ceata
Acum
4°C

Weekend-uri colorate la Targul de Craciun, care se va deschide vineri

Mâine se deschide Târgul de Crăciun, iar sibienii şi turiştii sunt aşteptaţi în Piaţa Mare, unde îl vor putea aplauda la inaugurare pe Ştefan Banică care va susţine un concert.

Ca şi anul trecut, weekend-urile la Târgul de Crăciun sunt pline de culoare. “Colors of Christmas” prezintă în fiecare weekend spectacole tematice într-o paletă bogată și colorată.

„Primul weekend strălucește în nuanțe aurii. În 21 noiembrie, de la ora 19:00, sibienii și turiștii sunt invitați la inaugurarea Târgului de Crăciun din Sibiu și la show-ul exploziv marca Ştefan Banică, Crăciun Rock’n’Roll, care va da strălucire maximă serii. Weekend-ul AURIU, continuă tot în genul rock’n’roll, sâmbătă seara, în 22 noiembrie, ora 19:00, în acordurile trupei Joy Band”, spun organizatorii.

În weekend-ul ROȘU va avea loc “Festivalul de datini și obiceiuri” un spectacol folcloric cu muzică și dansuri tradiționale, realizat în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA - sâmbătă, 29 noiembrie, începând cu ora 15:00. Duminică, 30 noiembrie, ora 19:00, Cornelia Tihon, artista cunoscută pentru interpretarea diferitelor genuri muzicale la peste 25 de instrumente, invită publicul la concertul de excepție „Christmas Around The World”. De Ziua Națională, în data de 1 decembrie, Camelia Cosma Stoiță, Traian Stoiță și Sebastian Stan vor colinda românește alături de Ansamblul Artistic Mărginimea.

Weekend-ul ALBASTRU îl aduce în Piața Mare, pentru cei mici, pe Moș Nicolae și un inedit spectacol de iluzionism, oferit de partenerii evenimentului, Unimat. Duminica e rezervată colindelor tradiționale românești și cântecelor de Crăciun internaționale, începând cu ora 19:00, într-un concert susținut de Gino, interpret, instrumentist și compozitor.

Weekend-ul VERDE aduce pe scena Târgului de Crăciun din Sibiu o voce originală. În 13 decembrie, la ora 19:00, Nicole Cherry invită vizitatorii la un concert special, iar duminică, începând cu ora 19:00, vizitatorii au ocazia să devină artiști pe scena Târgului într-un concert savuros de Christmas Karaoke.

Seria evenimentelor Colors of Christmas se încheie cu Weekend-ul ARGINTIU alături de invitatul special al copiilor, Moș Crăciun, care îi așteaptă pe cei mici să urce pe scena de sub brad pentru a-și spune dorințele în seara de 20 decembrie, iar duminică, 21 decembrie, coruri din Sibiu ne vor pregăti să întâmpinăm Crăciunul în acorduri de colind.

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus