Brancoveanu 300 - traditia continua

Pentru a marca acest an comemorativ pentru istoria noastră, dar și an de bucurie spirituală, a cinstirii Sfinților Martiri brâncoveni, Uniunea Arhitecților din România a realizat un studiu academic asupra moștenirii arhitecturale din această epocă – un tezaur transmis aproape miraculos prin veacuri de cataclisme politice și naturale! Și s-a realizat și o expoziție itinerantă prin marile orașe ale țării, care în 21 noiembrie a fost vernisată și la Sibiu, în corpul nou al Bibliotecii ASTRA.
Contrar corurilor denigratoare față de istoria Principatelor Române, există numeroase momente din trecutul acestora care marchează fapte politice și de cultură cu adevărat remarcabile, mai ales în contextul geo-politic atât de potrivnic: principate așezate la margini de imperii agresive (în sec. XVII-XVIII – otoman, austriac, rus), ele devenind mereu teatru de război ( ruso-turc, turco-austriac), iar conducătorii lor fiind aleși pe criterii non-ereditare, deci în permanent conflict intern cu partide boierești schimbătoare și supuse intereselor externe…
Venirea lui CONSTANTIN BRÂNCOVEANU pe tronul Țării Românești readuce la lumină paradigma Regelui providențial, ceea ce a însemnat pentru acest principat vasal turcilor o politică în sfârșit favorabilă și populației, o anume prosperitate spre liniștea ctitoririi; toate acestea prin abilă diplomație, prin recursul la cultură și exploatarea punctelor slabe ale Imperiului otoman ! Brâncoveanu a știut să aibă sfetnici de valoare europeană, să însumeze premizele politice și culturale anterioare (Matei Basarab, Șerban Cantacuzino), să se deschidă influențelor central și vest-europene – sub un adevărat PROGRAM COERENT ȘI DE PORTANȚĂ LUNGĂ ! De altfel, tocmai această coerență a fost considerată subversivă intereselor otomane și a fost cauza acelui masacru unicat în istoria europeană (Istanbul - 15 august 1714), care a urmărit stingerea stirpei acestei familii domnitoare…
Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714) provenea din marile familii boierești ale Olteniei, având numeroase înrudiri cu Craioveștii și Cantacuzinii. Punctul cel mai important al politicii sale în favoarea țării și neamului a fost deschiderea spre relații economice și culturale cu Occidentul – respectiv Italia și Transilvania, încorporată Imperiului Habsburgic. Probabil că azi multora le vine greu să realizeze ce distanță economic-culturală era în sec. XVII între provinciile românești extra-carpatice și cea intra-carpatică, împreună cu toată Europa centrală !! Motiv care l-a și determinat pe domnitorul muntean să cultive legăturile cu celelalte principate locuite de români, unde a căutat extinderea influenței misionare, paralel cu absorbția unor cuceriri vestice, prin meșterii transilvani. În Ardeal avea posesiuni funciare, pe care a construit biserici (Bis. Sf. Nicolae în Făgăraș, rezidirea Bis. Sf. Arh. Mihail și Gavriil în Ocna-Sibiului) și mănăstiri ( la Sâmbăta de Sus). Iar în Țara Sfântă și la Muntele Athos, Brâncoveanu a făcut imense donații multor lăcașuri ortodoxe.
Astfel s-a construit, într-un context absolut defavorabil, paradigma unei incipiente sinteze culturale Orient-Occident, care ar fi premers unei mai largi colaborări politic-militare cu Europa centrală și vestică – strategie cu orizont multi-secular, în care intra și stabilirea Monarhiei ereditare în Țara Românească, un alt cap de acuzare din partea Istanbulului…

Pentru a ilustra efortul conceptual și constructiv fabulos desfășurat de domnitor, de alți mari boieri, chiar de primele grupuri de „clasă mijlocie” apărute și, evident, de meșterii epocii, voi rezuma câteva aspecte tehnice:
- noile palate au pornit de la un model vernacular (cu prispa și scara exterioară ancestrale), la care s-au adăugat influențe din casele nobiliare bizantine (preluate prin intermediul edificiilor otomane), plus influențele occidentale ajunse în Balcani – deschiderile spațiale specifice palatelor italiene, decorații, grădini,etc. Aici trebuie subliniat că relația interior-exterior stabilită în arhitectura brâncovenească (foișorul și logia)  este o sinteză originală pentru întreg estul european !
- tehnicile constructive au rezolvat în epocă și problema rezistenței la cutremurele mari din zonă, ceea ce a permis de fapt ca multe dintre monumentele perioadei să ajungă până la noi! (piatra fățuită ca un cofraj pentru amestecul de spărturi de cărămidă și var / alternarea cărămizii și a pietrei în șiruri orizontale / tiranții puternici la arcele semicirculare).
- elemente caracteristice – bolțile încrucișate cu arce dublou la subsol/colonade cu arce semicirculare/stâlpi scurți cu capitel evazat puternic, soclu masiv și trafor între piloni/scări exterioare ample, uneori îmbrăcând foișorul/decorații exuberante, aproape de baroc –crin și acant din tradiția vestică, lalea și garoafă din decorația orientală.
- este momentul istoric când s-au dezvoltat grădini ale palatelor și conacelor românești, cu influențe italiene și turcești – lacuri, esplanade, scări și terase, chioșcuri, chiar mici colțuri zoologice. S-au păstrat descrieri ale Curții domnești din București, care pornea din spatele actualei străzi Lipscani și cobora în lunca Dâmboviței, traversând-o cu livezi și vii! Fațadele clădirilor masive erau albe, cu decorații fine din piatră, stuc și desene color, iar învelitoarele din șiță de lemn (cam cum este astăzi imaginea Hanului Manuc restaurat).

Vorbind despre continuitatea tradiției brâncovenești, se poate organiza moștenirea modernă a acestui moment cultural românesc pe trei paliere:
1. Copierea modelelor – fază ilustrată de unele realizări ale arh. Ion Mincu și de construcțiile temporare ale marii Expoziții aniversare de 40 de ani de domnie a Regelui Carol I (București – 1906).
2. Interpretarea modelelor – o listă cuprinzătoare de creații ale arhitecților de la finele sec. XIX și începutul sec. XX: Ion Mincu – Școala de Fete, Cristofi Cerchez – Vila Minovici, lucrări ale arh. Ghika-Budești, Grig. Cerchez, Petre Antonescu, etc.
3. Sublimarea stilului – construcții și ansambluri în care geniul artistic al arhitecților a găsit metode de a integra esența stilului brâncovenesc în forme specifice epocii de la începutul sec. XX: Octav Doicescu – Pavilionul României la expoziția mondială New York 1939 / Ghe. Simotta – Muzeul de artă Râmnicu-Vâlcea și Locuințe colective Sonametan Mediaș / Henriette Delavrancea - Locuințe individuale în București și Balcic.
Domnitorul Brâncoveanu este astăzi Sfântul Constantin Brâncoveanu, împreună cu Sfinții săi Fii și Sfetnicul Ianache! Dumnezeu să-i odihnească și să apere lucrarea lor!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).