Un pariu neobișnuit l-a obligat pe un prezentator radio să suporte în direct durerile facerii. Tom Evans este prezentatorul unui mantinal la postul de radio britanic Heart FM. Pentru amuzamentul ascultătorilor, Tom și un alt coleg de emisiune au inventat niște competiții haioase, în urma cărora cel care pierdea trebuia să fie conectat la niște electrozi și să experimenteze dureri similare celor suportate de femei la naștere. Probele au constat într-un chestionar cu întrebări privind probleme strict feminine. Pentru departajare, cei doi au fost puşi să se întreacă la o probă de alergare în pantofi cu toc cui. Deoarece a ieșit pe locul doi, Tom Evans a primit sarcina de a experimenta durerile facerii. Aflat în direct la radio, prezentatorului i s-au montat electrozi pe abdomen, fiind supus, rând pe rând, la "contracţii" care să imite diferitele faze ale naşterii. Deși la început părea să suporte destul de bine încercarea, Tom nu a îndurat decât două minute de travaliu. Prezentatorul s-a declarat învins și a mărturisit că este de-a dreptul fericit că s-a născut bărbat și nu femeie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Tom Evans
Vizualizari: 261


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
Genu
Acum 8 ore
Sibian
Acum 8 ore
Barosanu
Acum 8 ore
Un sibian