Duminică,
12.10.2025
Innorat
Acum
14°C

Peste 450 de elevi sibieni, care au obtinut rezultate bune la olimpiade, premiati de Primaria Sibiu

168 de elevi de gimnaziu au fost premiaţi de Primăria Sibiu în cadrul unei festivităţi de premiere dedicată elevilor de gimnaziu care au obținut rezultate bune la olimpiadele județene și naționale. Marţi, la Teatrul Gong s-a desfăşurat prima parte a festivităţii, urmând ca miercuri 283 de elevi de liceu să fie răsplătiţi pentru rezultatele deosebite obţinute la astfel de concursuri.

 “Am dorit să acordăm aceste premii ca un semnal foarte serios că îi susținem și îi apreciem pe acești tineri care ne reprezintă la concursuri naționale și județene. Dorim să îi încurajăm să participe în continuare la olimpiade pentru a-și îmbunătăți performanțele școlare. Mă bucur că avem peste 400 de premianți, semn că școala sibiană produce în continuare rezultate bune. Îi felicit atât pe elevi, cât și pe profesorii lor”, a declarat primarul interimar Astrid Fodor.

Celor care au luat premiul I la olimpiadele județene le-a fost oferit un premiu în valoare de 300 de lei, iar celor de pe locurile II și III le-a fost înmânat un premiu de 200 de lei și respectiv 100 de lei. Elevii premiați la olimpiadele naționale au primit 1.000 de lei dacă s-au clasat pe primul loc, 800 de lei fiind premiul pentru locul II și 600 de lei pentru locul III. Și cei care au primit mențiuni la olimpiadele naționale au fost premiați, premiul având o valoare de 300 de lei.

Elevii sibieni de gimnaziu au obținut două premii I la olimpiadele naționale de limba germană, un premiu III la fizică și mențiuni la chimie, geografie, religie și educație tehnologică. Elevii de liceu au obținut premiul I la olimpiadele naționale de limba germană și unul la industrie alimentară, premiul II la germană, șah, pictură și grafică, premiul III la germană și electrotehnică și mențiuni la engleză, chimie, germană, logică, geografie, matematică, științele pământului, canto, flaut, informatică, fabricarea produselor de lemn și animație.

Ca număr de premii elevii sibieni au obținut 145 de locuri I, 139 de locuri II și 133 de locuri III la olimpiadele județene. La olimpiadele naționale, Sibiul a obținut patru locuri I, cinci locuri II și cinci locuri III, precum și 20 de mențiuni.

Suma totală alocată din bugetul local al Sibiului pentru această premiere este de 101.600 lei. Acesta este al doilea an în care Primăria Sibiu acordă aceste premii.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

un sibian

Acum 10 ani

elevii castigatori (in nr. de 10) ai Olimpiadei Nationale “Mestesuguri artistice traditionale” desfasurata sub autoritatea Ministerului Educatiei Nationale in luna august in Sibiu - olimpiada cuprinsa in codul CAEN in 2014 - NU au fost premiati nici anul acesta (si nici anul trecut sub motivul ca nu a fost cuprinsa in codul CAEN).
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus