Cu ocazia Zilei Mondiale de Monitorizare a Calității Apei, Apă Canal Sibiu a implicat în această activitate elevii din localitățile Avrig și Mârșa.
„Evenimentul urmărește creșterea conștientizării publicului în privința importanței protejării resurselor de apă mondiale, prin încurajarea oamenilor să desfășoare o monitorizare elementară a apelor din zona în care locuiesc și să participe în viitor la protejarea acestei resurse. Ziua Mondială a Monitorizării Calității Apei este sărbătorită oficial în 18 septembrie dar monitorizarea și evenimentele educaționale pot să aibă loc oricând, din 22 martie și până în 31 decembrie. Reprezentanții Apă Canal Sibiu au fost alături de elevi din ciclul primar al Liceului Teoretic ”Gheorghe Lazăr” din Avrig la sfârșitul lunii noiembrie, iar în 11 decembrie, elevi din ciclul primar și gimnazial de la Liceul Tehnologic din Mârșa au putut să testeze parametrii de bază ai apei (aciditate, turbiditate, determinarea clorului din apă). Analizele efectuate de fiecare dintre copii au dovedit că apa livrată prin intermediul rețelelor de distribuție este potrivită consumului și corespunde standardelor de potabilitate”, spun reprezentanţii Apă Canal.
Elevii au putut afla mai multe informații despre Proiectul implementat de Apă Canal Sibiu, „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov” și despre lucrările ce se efectuează în localitățile Avrig și Mârșa în cadrul contractelor de lucrări CL 1 ”Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare din localitățile Avrig și Mârșa” și CL 2 ”Stație de epurare ape uzate menajere pentru localitățile Avrig și Mârșa precum și reabilitare mecanică și electrică a captării Avrig”.
„Elevii au fost răsplătiți pentru atenția cu care au urmărit explicațiile prin premii constând în materiale informaționale și promoționale despre proiecte și jocuri educaționale realizate în cadrul Programului “Prietenii apei”, derulat de „Apă Canal” Sibiu, cel mai amplu proiect de acest gen al unui operator de servicii publice din România”, mai spun reprezentanţii Apă Canal.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Liceul Tehnologic , Apă Canal , Zilei Mondiale , Ziua Mondială , Calității Apei , Reprezentanții Apă Canal Sibiu , Apă Canal Sibiu , Gheorghe Lazăr , Monitorizării Calității Apei , Liceului Teoretic Gheorghe Laz
Vizualizari: 425
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Cornel Sibianul
Acum 3 ore
Ada
Acum 3 ore
Ioan Rotar
Acum 4 ore
Rotar
Acum 5 ore
EVREU