Conducerea Partidului Mișcarea Populară Sibiu (PMP) solicită liderilor organizației locale a PNL să boicoteze ședința Consiliului Județean de joi, în semn de protest față de președintele acestei instituții, Ioan CIndrea. Cei din Mișcarea Populară susțin că așa cum Cindrea a demisionat din partid pentru a nu-i aduce prejudicii de imagine, tot așa ar trebui să plece și din frunctea Consiliului Județean. ”Ioan Cindrea şi-a anunţat demisia din toate funcţiile politice pe care le deţine în cadrul Partidului Social Democrat. Prin acest gest politic, domnul Cindrea ne confirmă că problemele pe care le are în justiţie aduc un prejudiciu de imagine partidului din care face parte. Din păcate, acesta continuă să rămână legat de scaunul de Preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, demonstrând lipsă de respect şi moralitate faţă de sibieni. (...) Facem un apel către toţi consilierii judeţeni din partea PNL (PDL-PNL) să nu participe, în semn de protest, la următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean, care va avea loc în data de 18 decembrie 2014, ora 15:00”, susțin liderii PMP Sibiu.
Totodată, organizația județeană a PMP le propune o alianță locală liberalilor în vederea practicării unei politici fără compromisuri. ”Credem că împartăşim aceleaşi valori şi principii de dreapta, precum justiţia independentă, interesul cetăţeanului înaintea interesului de partid, statul de drept, ordinea socială şi reformarea clasei politice din România”, se arată în documnentul semnat de Diana Simona Popa, preşedintele interimar al PMP Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Laur
Acum 12 ore
Adrian
Acum 13 ore
Cornel Sibianul
Acum 13 ore
Q
Acum 13 ore
Max