În Ajun de Crăciun, majoritatea oamenilor se vor fi strâns deja pe la casele lor. La fel fac și liderii administrativi sau politici, care însă au pregătit din timp mesaje cu ocazia sărbătorii care celebrează nașterea lui Iisus Hristos. Ales președintele țării, cel care până în iarna aceasta a fost primar al Sibiului, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de Crăciun în care atrage atenția asupra copiilor din această țară care sunt nevoiți să îl aștepte pe Moș Crăciun în familii incomplete. ”Dragii mei, Crăciunul este o sărbătoare a familiei și a copiilor. În România se află însă cei mai mulți copii despărțiți de părinți din Uniunea Europeană. Siliți de greutăți să părăsească țara și să muncească în străinătate, mulți părinți își văd copiii o dată sau de două ori pe an. Alteori, îi văd odată la câțiva ani. Singurătatea, abandonul, frica de ziua de mâine, absența dragostei îi transformă pe copiii rămași acasă în cetățeni care cu greu vor ști să-și găsească un drum în societate. Cum să fie generoși și cum să dăruiască dragoste în jurul lor când nimeni nu i-a învățat căldura sufletească a unui cămin?”, se întreabă Iohannis în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.
Situația copiilor din familii incomplete este legată de președinte de votul care i-a fost acordat din diaspora, a cărei situație din timpul alegerilor – în opinia multor analiști – i-a creat premisele alegerii în funcția de președinte al României. ”Românii care au stat la cozi interminabile, pe ploaie și frig, ca să mă voteze, au făcut acest lucru și cu gândul la copiii lor. Au sperat că vor avea, în sfârșit, o șansă să se întoarcă acasă și să trăiască o viață de familie firească. Voi face tot ce îmi stă în putință pentru ca familiile să se reunească pe parcursul mandatului meu și să vindece rănile lăsate de despărțirea îndelungată. De Crăciun, creștinii se adună în jurul bradului, cântă colinde și mănâncă bunătăți, cinstind nașterea Pruncului Isus în ieslea din Betleem. Gândurile mele se îndreaptă în aceste zile de sărbătoare către toți copiii ai căror părinți sunt departe, către toți părinții care duc dorul copiilor lor, către toate familiile de români din țară și din străinătate. Vă urez tuturor Crăciun binecuvântat, încredere în viitor și speranță în viața tuturor copiilor României!”, mai arată Iohannis.
Mesaje ”doi în unul”: să aveți și un An nou fericit!
Mesajele liderilor din Sibiu sunt mai formaliste și, în general, urează tot ce este mai bun sibienilor atât cu ocazia Crăciunului, cât și a Anului Nou. Spre exemplu, prefectul Ovidiu Sitterli. ”Crăciunul este o sărbătoare a sufletului. Cu bucurie şi credinţă, să primim minunata veste a Naşterii Domnului, cea dătătoare de iubire, speranţă şi pace! Vă doresc, dragi sibieni, să aveţi parte de sărbători frumoase, cu sănătate şi linişte sufletească, alături de familie şi toţi cei dragi!”, semnează reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Apel la bucuria din cadrul familiei face și primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor. ”Dincolo de cadourile și petrecerile atât de plăcute, vă doresc să descoperiți din nou lucrurile mărunte care fac din Crăciun o sărbătoare atât de caldă: un concert de colinde, grupurile de colindători care vin la ușa dumneavoastră să vestească sărbătoarea, o masă în familie sau o seară liniștită alături de cei dragi. Sper ca aceste sărbători să vă găsească sănătoși și bucuroși și să treceți în noul an cu mult optimism. «Crăciun fericit!» și un an nou cu împliniri”, urează Astrid Fodor.
Tot un mesaj mai elaborat are și președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea. ”Nașterea Domnului și noul an 2015 au o semnificație aparte acum: pe de o parte reprezintă bucuria adusă de marea sărbătoare și de trecerea într-un an nou, dar reprezintă și aniversarea a 25 de ani de libertate și democrație. Oricum, trebuie să ne amintim în fiecare clipă că suntem oameni înainte de toate și trebuie să facem fapte bune, să ne gândim la semenii noștri și să nu-i uităm pe cei care s-au sacrificat pentru ca noi să trăim aceste momente”, arată acesta la începutul mesajului său.
Cindrea încearcă să atragă atenția și asupra activității instituției pe care o conduce. ”Pentru județul Sibiu 2014 este anul în care proiectele de dezvoltare economică și socială s-au înscris în graficul prevăzut. Noi, întreaga echipă de la Consiliul Județean Sibiu, am ales să urmăm pas cu pas programul stabilit prin Strategia de dezvoltare economică și socială a județului, pentru continuarea evoluției pozitive pe care am pornit”.
În fine, Ioan Cindrea speră ca anul viitor să fie unul ”mai bun pentru noi toți”. ”Sper ca 2015 să fie, pentru toţi românii, un an sub semnul respectului faţă de muncă, libertate şi linişte. Să fie unul mai bun pentru noi toți, să fim mai înțelegători unii cu alții, să ne respectăm, să avem parte de sănătate și echilibru, să dovedim că folosim just democrația câștigată în urmă cu un sfert de secol, că știm să ne bucurăm de ea. Avem nevoie de toate aceste elemente fundamentale pentru un viitor constructiv în care să consolidăm statul de drept. Vă doresc tuturor să aveți parte de Crăciun fericit, sărbători pline de optimism, încredere și sănătate și un An Nou plin de bucurii! Dumnezeu să aibă în grijă acest neam binecuvântat!”.
Echipa ziarului Turnul Sfatului vă dorește un Crăciun liniștit și plin cu vești bune!
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Pruncului Isus , Astrid Fodor , Ioan Cindrea , Consiliul Judetean Sibiu , klaus iohannis , Moş Crăciun , În România , Turnul Sfatului , Consiliului Județean Sibiu , Uniunea Europeană Guvernului P , Ovidiu Sitterli , În Ajunul Crăciunului , Anului Nou , Nașterea Domnului , targul de craciun , Adrian Nour , Iisus Hristos , Naşterii Domnului
Vizualizari: 372
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Mihai tanase
Acum 4 ore
Asa ceva...
Acum 4 ore
Carcotel
Acum 4 ore
Carcotel
Acum 4 ore
Bebe