Patru-cinci ani reprezintă o perioadă prea scurtă pentru ca proiectul de țară al lui Klaus Iohannis să poată arăta roade, arată noul președinte al țării într-un interviu acordat ziarului francez L'Express. Publicația care l-a intervievat pe Iohannis anunță că luna viitoare președintele României va merge la Palatul Elysée, pentru a se întâlni cu președintele Franței, François Hollande. ”Acţiunea mea se înscrie în durată. Lucrurile nu se pot schimba în patru sau cinci ani. De aceea doresc un guvern care să dureze două mandate, vreau să fiu un preşedinte care să aibă două mandate”, se arată în interviul acordat celor de la L'Express, care au publicat și versiune în limba română.
Guvernul care să lucreze alături de Iohannis și care să aibă două mandate ar urma să apară anul viitor sau, cel mai târziu, în 2016, în urma alegerilor parlamentare. ”Credeţi-mă, va fi o nouă abordare pentru România. Totuşi, nu preşedintele trebuie să impună schimbarea. El trebuie să se sprijine pe un guvern care lucrează în acelaşi sens. Lucrurile nu vor putea evolua corect decât din momentul în care guvernul va fi din aceeaşi formaţiune politică cu mine, şi nu din partea adversarului. Nu se va întâmpla repede, dar sper ca schimbarea să aibă loc în 2015. Sau cel târziu în 2016, după alegerile legislative”, mai declară Iohannis.
Interviul integral, tradus în limba română, poate fi citit integral aici
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 565
Ultimele comentarii
Acum 14 minute
Sibian
Acum 24 minute
Barosanu
Acum 1 oră
Morvoveață
Acum 2 ore
Timotei Popovici
Acum 2 ore
Porr