Pe străzile și drumurile județului, în zilele Crăciunului, vor lucra în medie câte 52 de polițiști din cadrul Serviciului Rutier, anunță reprezentanții Poliției sibiene. Aflați în zece autovehicule dotate cu aparate radar, polițiștii vor urmări în special zonele unde sunt anticipate creșteri a numărului de mașini aflate în trafic. ”Întrucât în această perioadă sunt anticipate valori ridicate de trafic, mai ales pe sectoarele de drum spre stațiunile din zona montană precum și în zona complexelor comerciale, polițiștii rutieri vor fi prezenți în trafic, în activitatea desfășurată fiind utilizate și autospeciale cu aparatura de înregistrare video din dotare”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Sibiu.
Autoritățile vor urmări să depisteze pe cei care depășesc viteza regulamentară, efectuează depășiri neregulamentare sau consumă alcool înainte de a urca la volan. În municipiile Sibiu și Mediaș, în vizor vor fi și pietonii indisciplinați. ”Polițiștii rutieri vă recomandă în primul rând, să fiți atenți în trafic și fiecare manevră să fie efectuată numai după ce v-ați asigurat corespunzător. Nu uitați, viața are prioritate!”, este mesajul lansat de IPJ Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Serviciului Rutier Sibiu , Poliție Sibiu
Vizualizari: 401


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Toma
Acum 2 ore
Ron
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Gabriel Sandita
Acum 3 ore
Gabriel Sandita