Un tânăr în vârst de 23 de ani, din Jina, s-a dus la poliție după opt zile să reclame o tamponare și este acum cercetat penal pentru că polițiștii au constatat că mașina lui avea autorizația de circulație provizorie expirată.
„La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 08:40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște au fost sesizați direct, de către un tânăr de 23 de ani, din Jina care s-a prezentat pentru a declara un eveniment rutier soldat cu pagube materiale în care a fost implicat și care a avut loc la data de 21 ianuarie a.c., în localitatea Jina, între două autoturisme”, transmit vineri reprezentanții Poliției Sibiu, printr-un comunicat de presă.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că la data 21 ianuarie, în timp ce se deplasa pe strada Băieși din localitatea Jina, tânărul de 23 de ani ar fi fost acroșat în partea din spate a autovehiculului de către un alt autoturism, condus pe același sens de mers, de către un tânăr de 20 de ani.
Polițiștii au stabilit faptul că autoturismul condus de tânărul de 23 de ani nu este înmatriculat, având autorizația de circulație provizorie expirată, în cauză fiind deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
sunt zeci si sute!
Va rog sa urmariti realizarea acestor lucrari. Poate faceti un articol si despre cu arata Cibinul vazut de pe podul…
Clubul economic german, ce idiotenie ! De ce nu te consulti cu mediul de afaceri romanesc, dna turantoare Aurora ?…
Sarma ghimpata e esenta discutiei. (In)toleranta, sange, (lipsa pana la 21 ani) cortex frontal, etc
Raportat strict la titlu, afirm că daca acel coif din poză este dacic, eu sunt Papa de la Roma













Lasă un răspuns