Robinetul cu apă minerală. O singură generație a omorât presa scrisă și a băgat-o în comă pe cea online

Liniște de mormânt. O mulțime de monitoare, mese de ședință hi-tech cu ecrane care coboară din tavan și la care se poate conecta orice ”device”. Cu sală de mese, bucătărie, sală de sport, portari la intrare și carduri pentru uși. Și unde la robinet ai buton ”touch”, de unde ai de ales între apă plată și apă minerală.

E o redacție de ziar undeva în Europa pe care am vizitat-o acum ceva vreme, nu de mult timp.

O redacție mamut care se clatină pe picioarele de lut. Audiența scade zilnic, cifrele sunt de mult timp pe roșu. În doar o lună audiența adusă de Google a scăzut aici cu 20 – 25%, doar după un simplu update de algoritmi. O presă mâncată de rețele de socializare, de oamenii care nu o mai înțeleg, de propria incapacitate de a se reinventa. De propriul confort și de incapacitatea de a vedea lumea cu ochii omului de rând.

Viitorul ziarelor în timpul inteligenței artificiale și a noilor tehnologii Google va fi unul al transformării radicale. Sau nu va fi deloc. Și clar nu-și va mai permite apă minerală la robinet.

Modelul tradițional de presă online, bazat pe generarea de trafic din motoarele de căutare pentru a vinde publicitate, este zdruncinat la propriu, iar presa care nu se va putea adapta, va dispărea. Deja dispare.

Timp de sute de ani un ziar a arătat aproximativ la fel, zi de zi. Cu mercurial, cu prognoza vremii, cu pagini de mică publicitate, cu zeci de știri și articole create de o armată de jurnaliști. Cu știri de agenții, cu publicitate locală ori națională, cu scrisori de la cititori, cu rebus și rubrică de sport. Cu tipar, chioșcuri, cu adolescenți care vindeau ziarele în intersecții sau la meciurile de fotbal.

În doar 10-15 ani, însă, totul s-a schimbat radical. În primul rând, presa scrisă a murit, cel puțin în România. Într-adevăr, nu mai avea niciun sens cheltuiala cu tipărirea și distribuția, atâta timp cât puteai avea acces direct pe monitor sau pe telefon la știri în timp real.

S-au înzdrăvenit și cei care spuneau că le lipsește un ziar pe hârtie la cafeaua de dimineața. Se uită acum la reel-urile de pe Facebook ori Tik-Tok.

Iar acum asistăm la perioada de pre-comă a presei online. Nu are niciun sens, pentru un cetățean în drum spre serviciu sau într-un moment de relaxare, să deschidă site cu site, titluri de știri, pentru a vedea, poate-poate, ceva interesant, util.

Dacă vrea să afle vremea, întreabă Google.

Dacă vrea scorurile la meciurile de ieri, întreabă Google.

Dacă vrea să afle drumul cel mai scurt spre o destinație și ce poate vedea acolo, întreabă Google.

Întreabă, mai bine zis, AI-ul de la Google, un agregator care preia, tot din presă, în mare parte, toate informațiile utile.

Informații care nu vor mai apărea în curând în presa online, pentru că nu va mai interesa chiar pe nimeni. Avem deja un șarpe care-și înghite propria coadă. Un Google care-și devorează sursa de informare.

E foarte clar că prin funcțiile sale bazate pe AI (precum AI Overviews) Google oferă deja răspunsuri directe cititorilor chiar în pagina de căutare.

Asta înseamnă că oamenii citesc rezumatul generat de AI și nu mai dau click pe linkurile ziarelor de unde practic e realizat acest rezumat. Acest fenomen a redus deja masiv traficul general al ziarelor online și, implicit, veniturile din reclamele afișate pe site-uri.

Și atunci ce rămâne?

În viitor, dacă nu chiar de acum, și avem exemple și în Sibiu, știrile de bază, comunicatele de presă, rezultatele sportive sau financiare vor fi scrise instantaneu de IA.

Pe de altă parte, pentru a supraviețui, ziarele online vor fi nevoite să facă exclusiv ceea ce inteligența artificială nu poate face: investigații pe teren, interviuri față în față, reportaje, analize și obținerea de informații în exclusivitate. De la surse umane, de la oameni, nu de la roboți. Dar, evident, asta nu va interesa pe toată lumea. Ci doar, maxim, jumătate din populație. Restul: reel.

Pe măsură ce internetul e inundat de conținut generat automat, dezinformare și deepfake-uri, valoarea adevărului nu are cum să nu crească. Dar nu pentru toți. Majoritatea nu vor fi interesați de adevăr, ci doar de trecerea timpului.

Ziarele cu reputație bună, ziarele cu ”brand” vor deveni „ancore de încredere”. Dar, din nou, nu pentru toți.

Nu cred, pe de altă parte că publicul va fi dispus să plătească direct pentru a citi un brand de presă, însă mă aștept ca cei care cumpără publicitate să țină cont din ce în ce mai mult de profilul cititorilor, mai mult decât de numărul lor. Un brand va fi, după mine, interesat să ajungă mai curând la cei care pot cumpăra, decât la toți care se uită prin vitrină.

Vor putea supraviețui în acest nou context doar ziarele care au construit sau vor putea forma comunități loiale, cu oameni interesați, capabili să citească, nu doar să vizioneze. Oameni care vor putea reprezenta ceva în societate.

Viitorul hi-tech nu înseamnă însă un dezastru absolut pentru presă.

Ziarele nu sunt doar victime ale IA, ci și utilizatorii ei. Redacțiile folosesc deja inteligența artificială pentru a sorta baze de date uriașe, PDF-uri, pentru a transcrie interviuri, a traduce, a optimiza titluri și a personaliza articolele în funcție de preferințele fiecărui cititor. IA îți extrage esențialul dintr-un draft de zeci de pagini și îți rescrie dintr-o fotografie tot textul, ajutând enorm la rapiditatea scrierii.

Erau pe vremuri redacții care aveau departamente ”de titluri”. Acum nu mai e cazul, există programe care pot optimiza asta.

Eu cred însă că dincolo de tehnologizarea tot mai evidentă, viitorul presei online va aparține publicațiilor care vor renunța la goana după click-uri facile și se va concentra pe un jurnalism de calitate, onest, care va reuși să-și consolideze o relație directă și de încredere cu proprii cititori. Adică acele publicații care vor specula ce nu poate face deja IA.

Pe măsură ce inteligența artificială și motoarele de căutare vor prelua complet furnizarea de informații de bază (rezultate sportive, starea vremii, cursul valutar, declarații de presă brute sau rezumate ale unor evenimente), ziarele se vor transforma în platforme de conținut premium. Exact ce nu poate face Google. Altfel, nu are sens. E ca și cum ai tipări acum ziare, în condițiile în care aceste sunt deja pe telefon.

Ziarele vor trebui să abandoneze în conținutul lor răspunsul la întrebarea „ce s-a întâmplat?”, la care IA răspunde instantaneu, de multe ori fără greșeală, în câteva sutimi de secundă, gratis.

Ziarele vor trebui să răspundă la întrebările „De ce s-a întâmplat?” „Cum ne afectează?” „Cine este responsabil?” ”De ce e important asta?” ”Ce se poate schimba, de ce ar trebui să mă intereseze?”

Inteligența artificială nu poate, evident, să se întâlnească cu surse confidențiale, nu poate să obțină documente, nu le poate corela și nu poate face legături între firme paravan și politicieni corupți. Nu poate crea subiecte, nu poate urmări un proces penal.

Ziarele care vor publica anchete, urmărind banii publici, portrete de oameni și abuzurile de putere, vor rămâne cu cititori reali. Ziarele care vor scrie povești de viață adevărate, nu ficțiuni, vor rămâne online.

Ziarele care se vor concentra pe informații hiper-locale: deciziile din consiliile locale care afectează traficul, soarta unui parc din cartier, un bloc construit cu trei etaje în plus, lipsa spațiilor verzi dintr-un cartier, micile afaceri locale de succes, momente istorice locale importante sau problemele specifice ale unei comunități vor interesa în continuare.

Da, dispare publicul din Galați pe care îl aducea Google și într-un ziar din Sibiu, dar publicul local va avea habar unde să descopere informația reală.

Publicul va căuta tot timpul „busole”, oameni capabili să ofere context și să anticipeze consecințele unei decizii, lucruri pe care AI-ul, dacă le face, le execută, cel puțin deocamdată, într-un mod steril și neutru.

Inteligența artificială poate scrie un text corect gramatical, dar nu are empatie, nu poate simți atmosfera unui loc. Ziarele care vor investi în reportaje de pe teren, aducând în prim-plan experiențe umane, drame, povești de succes și reportaje imersive, fotografie și video vor avea de câștigat.

Într-un internet plin de dezinformare, deepfake-uri și volume infinite de text generat de IA, jurnalistul poate deveni un pilon, o ancoră.

Ziarele care vor oferi newslettere sau secțiuni de tipul „ce trebuie să știi astăzi”, unde informația este deja selectată, verificată, curățată de falsuri și structurată logic de un editor uman în care publicul are încredere, vor putea supraviețui.

În esență, ziarul viitorului nu va mai fi o simplă „oglindă” a evenimentelor de ieri, ci mai mult un ghid de navigare. O platformă de responsabilizare a autorităților și un spațiu al dezbaterilor umane autentice.

De unde bani?

Culmea, într-o lume în care informația va fi tot mai ieftină, practic Google e gratis, presa care va rezista va produce tot mai scump. Și cu bani tot mai puțini. Vremuri grele.

În plus, e nevoie de oameni pentru a rivaliza mașina. Iar acești oameni costă.

O redacție a viitorului,  nu cred că va fi formată doar din jurnaliști tradiționali, așa cum îi știm azi, care cu greu descinde dintr-o știre ce e cu adevărat interesant. Asta, pentru că inteligența artificială va prelua redactarea știrilor de bază, va reuși să transcrie comunicate de presă. E nevoie de mai mult decât atât.

Așa cum spuneam, e nevoie de jurnaliști capabili să facă o analiză, să aibă background, să știe de unde să-și ia informațiile, să aibă surse, să gândească, să provoace.

Va fi nevoie de oameni buni în fotografie, video și design, pentru a crea articole multimedia. Un reportaj la care ai plătit oameni să-l facă, nu va genera profit, fără a fi speculat foto și video. Galeriile foto, așa cum le știm acum, vor fi inserate cu publicitate, iar video-urile nu vor mai fi urcate pe rețele, ci doar pe site-ul propriu, pentru a putea fi mai bine monetizate.

Nu cred că  ziarele ar trebui să migreze exclusiv sau predominant spre rețelele de socializare de tip Facebook, TikTok sau Instagram.

Deși prezența pe aceste platforme este necesară pentru marketing și atragerea publicului, a transforma rețelele sociale în „casa” principală a presei este o strategie falimentară, iar asta se va vedea curând.

Când un ziar își construiește audiența exclusiv pe o rețea de socializare, este ca și cum ar construi o casă pe un teren închiriat, unde proprietarul poate schimba regulile peste noapte.

Algoritmii Facebook sau TikTok dictează ce văd utilizatorii. Dacă Meta, compania-mamă a Facebook, decide mâine să scadă vizibilitatea postărilor care conțin linkuri externe, lucru pe care l-a și făcut deja masiv, pentru a ține utilizatorii pe platformă, sau să prioritizeze doar conținutul video de divertisment, un ziar își poate pierde 30% din trafic într-o singură zi, fără nicio posibilitate de apel.

La fel, Google. Algoritmii se modifică săptămânal, iar multe ziare au rămas luni de zile în umbra companiei.

Pe TikTok sau Facebook, o anchetă despre corupție concurează direct cu un clip amuzant cu pisici sau cu o manea.

Algoritmul va favoriza întotdeauna conținutul facil, care generează reacții rapide. Și care garantează reîntoarcerea sau chiar menținerea pe aplicație.

Presa care migrează total spre aceste rețele este forțată să facă clickbait, senzaționalism și simplificare extremă a informației, tabloidizare, doar pentru a supraviețui ”în feed”, pierzându-și exact valoarea sa de bază: credibilitatea.

Rețelele sociale oferă un flux continuu, unde informația curge ca un râu și este ștearsă rapid din atenție.

Un reportaj multimedia amplu, cu grafice interactive, baze de date consultabile și zeci de pagini de investigație nu poate fi „înghesuit” într-un clip de 10 de secunde pe TikTok sau într-o postare pe Facebook, fără a-i distruge complet esența. Dacă presa migrează total acolo, formatele jurnalistice adevărate vor muri.

În plus, platformele de socializare au reguli de moderare stricte, adesea aplicate automatizat de IA, care pot fi absurde pentru jurnalism.

Un articol despre abuzul sexual împotriva unui minor poate fi considerat de către algoritmi drept promovare.

O investigație despre extremism poate fi blocată pentru că folosește cuvinte interzise de algoritm.

Pe de altă parte, modelul redacției-fabrică, în care zeci de jurnaliști stăteau la birouri pentru a produce o masă uriașă de știri generice, rescrieri de comunicate, sinteze și cancanuri, este pe cale de dispariție, cred eu.

Redacțiile ziarelor locale se află, probabil, în fața celei mai mari provocări existențiale din istoria presei.

Spre deosebire de redacțiile naționale sau globale, care pot concura pe știri de anvergură și analize macro, cele locale trebuie să își redefinească profund rolul și modelul de business pentru a supraviețui în era IA și a dominației Google.

Redacțiile ziarelor locale din viitor nu cred că vor mai fi ziarele pe care le știm azi. Vor fi entități media mult mai flexibile, mai concentrate pe investigație și pe povești umane, integrate organic în comunitate. Cele care vor mai exista. Altfel, nu mai au niciun sens să existe. Google oferă deja informațiile de bază și tot mai puțini oameni sunt interesați de ceva în plus.