Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
14°C

100 de milioane de euro pentru nord-estul judetului. Cine ”apuca” la bani?

Aproximativ 100 de milioane de euro ar aștepta Apa Târnavei Mari (operatorul de apă și apă uzată din nord-estul județului Sibiu) din fonduri europene, pentru perioada 2014 – 2020. Din acești bani, peste 84 de milioane de euro sunt doar pentru investiții.

SC Apa Târnavei Mari SA a finalizat lista investițiilor pe care și le propune pentru noul exercițiu financiar european, în cadrul căruia speră la alocații financiare cât mai consistente. ”Dacă se va pune în aplicare și vor fi surse financiare suficiente pentru întregul program, noi estimăm că zona de nord-est a județului va fi conformată și din punctul de vedere al obligațiilor și de mediu, dar și cele referitoare la alimentarea cu apă, așa cum prevede Tratatul de aderare”, spune Virgil Bucșe, directorul general al SC Apa Târnavei Mari SA. ”Dacă”-ul invocat de el ține de faptul că, până în 2018, România trebuie să îndeplinească o serie de criterii în ceea ce privește alimentarea cu apă și sistemul de canalizare și epurare. Pentru a îndeplini aceste criterii, este nevoie de 5,4 miliarde de euro, la nivel național. Iar din calculele de până acum, din fonduri europene sunt disponibili doar 2,5 miliarde de euro. Prin urmare, ”cineva” va rămâne pe din-afară.
”Va depinde foarte mult de capacitatea bugetului de stat să acopere diferența, deoarece – de fapt – problema este de conformare pe 2018, conform Tratatului de aderare. În condițiile în care bugetul de stat nu va putea să asigure diferența de cofinanțare, împreună cu operatorii și cu unitățile administrativ teritoriale, va fi o mare problemă. Va fi un infringement care va dura până la conformare. Situația este destul de complicată, deoarece operatorii care au deja unul, două, trei proiecte în derulare și-au depășit deja capacitatea de îndatorare. Operatorii au cofinanțat în prima fază între cinci și opt la sută din valoarea proiectelor, iar unitățile administrativ-teritoriale – până în 2%”, descrie situația Virgil Bucșe.

Liste și bani

Lista de investiții prioritare pentru următoarea perioadă vizează populația din Mediaș, Agnita, Dumbrăveni, Copșa Mică și localitățile arondate, mult mai numeroase. Spre exemplu, stația de tratare a apei de la Mediaș este gândită să deservească aproape 80.000 de locuitori, pe trei direcții: Târnava – Valea Viilor – Copșa Mică – Axente Sever – Agârbiciu, Dîrlos – Curciu – Șmig – Alma – Giacăș și Buzd – Brateiu – Dupuș – Ațel – Biertan- Richiș – Copșa Mare. Pentru ca populația acestor localități să aibă acces la sistemul de apă, necesarul de investiții doar în acest caz este estimat la 22,8 milioane de euro. Pentru sistemul de alimentare cu apă Agnita, în schimb, necesarul investițiilor ar fi de zece milioane de euro, bani care ar duce la branșarea tuturor consumatorilor potențiali inclusiv din Coveș, Ruja, Bârghiș, Arpașu de Jos (cu satele Arpașu de Sus și Noul Român), Cârțișoara, Cârța, Alțâna (inclusiv Benești) și Bruiu.

Procente

Până când autoritățile centrale vor decide cum se va împărți jumătatea de bani necesară și disponibilă, autoritățile locale din nord-estul județului vor să fie pregătite pentru a cheltui – dacă apare vreo minune – toate resursele necesare. ”Noi, oricum, vom face studiile necesare de fezabilitate, până când se vor cristaliza și posibilitățile de cofinanțare. În funcție de acestea vom face și aplicațiile, în etapa a doua”, arată Virgil Bușe. Deocamdată, în curs de finalizare este actualul program de extindere și modernizare a rețelelor de apă și canal din nord-estul județului, program aproape de finalizare. ”Ajungem undeva la 60 – 65% din totalul populației ca având acces la alimentarea cu apă și undeva aproape de 70% din întreaga populație a nordului județului, pe conformare de mediu pe colectare și epurare a apelor uzate. Este un procent bun. Cu etapa a doua vom ajunge să ne conformăm la 80% pe colectare și epurare a apelor uzate și peste 85% pentru apă potabilă. Noi am plusat un pic, deoarece pe apă potabilă dorim să includem cât mai multe localități. Căci și aici sunt niște indicatori, adică investițiile pe care le producem nu trebuie să depășească 1.000 de euro pe cap de locuitori pentru apă și 2.000 de euro pe cap de locuitori pentru apă uzată. Și cum localitățile sunt răsfirate, vorbim mai ales de zone rurale, este destul de greu să ne încadrăm în aceste maxime. Dar eu zic că am acoperit destul de bine zona”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Magda

Acum 10 ani

Bransarea la sistemul de alimentare cu apa si canalizare a tuturor consumatorilor potentiali din satele: Vecerd, Ighis, Zlagna, Apos si Pelisor , inca apartinatoare com. Birghis. In Birghis s-au investiti o gramada de bani pentru canalizare, de ce nu se continua lucrarea in celelalte sate ? Veniturile din vinzarile materialului lemnos din padurile acestor sate merg la stat sau la afaceristii de la Diectia silvica, atunci faceti macar infrastructra ,d-le psd-ist Mindreanu !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus