Ionuț Bucur este exponentul unui sport ȋn care omul și calul formează un tot unitar, o simbioză perfectă ȋntre doi prieteni care ajung să zboare peste obstacole. Legitimat la CSM Sibiu, Ionuţ practică echitația “ȋnainte de a-și aminti ce face”, și la 24 de ani se poate mândri cu performanța de a fi campion național și balcanic de la categoria copii până la tineret.
Reporter: Crezi că pasiunea pentru echitație ai dobândit-o de la părinții tăi, pasionați şi ei până în măduva oaselor de acest sport nobil?
Ionuț Bucur: Da, pasiunea mea pentru echitație vine din partea tatălui meu, omul care a ghidat cu grijă fiecare etapă a mea ca sportiv și ca om, dar rezultatele pozitive au apărut după foarte multă muncă. Am fost norocos să cresc ȋn lumea ȋn care am făcut-o, să ȋmi dezvolt această latură sportivă de mic, ȋnconjurat mereu de unul din cei mai buni sportivi și antrenori ai României. Fără a sesiza efortul, am trecut prin multe concursuri, bune, foarte bune, mai puțin bune și am asimilat niște cunoștințe, care treptat s-au transformat ȋn experiență
Rep.: Care a fost primul tău cal pentru concursuri?
I.B.: Ȋl chema Giussy. El este calul cu care am simțit pentru prima oară ȋn viață ce ȋnseamnă să fii pe un podium. Probabil nu ȋl voi uita niciodată pe cel care mi-a fost partener pentru prima dată.
Rep.: Cât contează simbioza dintre tine şi calul tău?
I.B.: Fără o legătură, indiferent care este ea, nu poți să te ȋnțelegi cu nimeni, cu atât mai puțin cu un animal de 600 de kg. Acum o am pe Bangkok Girl, un cal foarte pretențios, care trebuie tratat cu foarte mare atenție. Faptul că ȋmpreună, anul trecut, am reușit să atingem niște puncte importante ale carierei noastre, ȋmi dă mulțumirea și siguranța de a avea o relație specială cu ea.
Rep.: Pe ce te bazezi când îţi alegi calul? Există anumite calităţi? Ce ai văzut la Bangkok Girl?
I.B.: La cumpărarea unui cal, urmăresc cu atenție pedigree-ul calului. Așa avem siguranța că avem un mânz talentat și gata de muncă. Iar ȋn cazul ȋn care caii nu sunt cumpărați de mânji, ȋși confirmă singuri valoarea ȋn concursuri. Atunci când am cumpărat-o pe Bangkok Girl, am facut-o pentru că am vazut ȋn ea un potențial imens.
Rep.: Ȋn ce constă un antrenament?
I.B.: Antrenamntele variază. De la dresaj, sărituri peste obstacole, la condiție fizică.
Rep.: Cum ai putea caracteriza acest sport? Ce sentiment apare când ești ȋn șa?
I.B.: Exact așa cum am răspuns și la prima ȋntrebare, am crescut făcând asta. Astăzi, este mai mult decât un hobby, mai mult decât un loc de muncă sau antrenametul de la 09:00 la 13:00. Astăzi, este un mod de viață. Faptul că eu sunt ȋn șa, călare pe cel care ȋmi este echipa, mă face să mă simt ȋn siguranță. Singur sunt slab, dar ȋmpreună facem cât zece.
Rep.: Care a fost cel mai mare sprijin în cariera ta?
I.B.: Cel mai mare sprijin ȋn ceea ca am făcut, fac și voi face, sunt părinții mei. Au fost mereu in umbra mea și de acolo au știut cum să mă gestioneze și ȋn momentele pozitive cât și ȋn cele mai mari eșecuri. Este foarte liniștitor să știi că, dacă ȋți pierzi ușor echilibrul, poți să te lași ușor pe umerii cuiva.
Rep.: Prin ce situaţii dificile ai trecut, s-a întâmplat să ți se accidenteze calul?
I.B.: Ȋn sportul pe care ȋl practic, caii sunt sportivi. Iar ca ȋn orice alt sport, sportivii se accidentează. Uneori grav, alteori superficial. Am avut și eu niște experiențe neplăcute, la un moment dat, pierzând astfel niște calificări importante la vremea respectivă.
Rep.: Se poate trăi în România de pe urma concursurilor de echitaţie sau premiile nu sunt pe măsura performanțelor?
I.B.: Se spune că, daca vrei să ajungi milionar din cai, prima condiție ca atunci când te apuci de acest sport este de a fi miliardar. Acum, lăsând gluma de-o parte, cred că ȋn orice domeniu dacă muncești și ȋncerci să te autodepășești, reușești să treci niște praguri. Este greu, premiile sunt. ȋntr-adevăr, mici, dar speculând mai multe lucruri, astăzi, pot trai viața pe care mi-am dorit-o, fără să simt că ȋmi lipsește ceva.
Rep.: Cu ce te mai ocupi în timpul liber?
I.B.: Acum locuiesc în Bucureşti. Am trupă de puțin timp, se numește SelfieBand. Este un proiect muzical foarte fain. Foarte fresh. Cântăm cover-uri, dar deja ne-am apucat și de compoziția primelor noastre piese.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Bangkok Girl , Ionuţ Bucur
Vizualizari: 1735


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Ion Iliescu (RIP)
Acum 2 ore
AndreiM
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Sibian
Acum 3 ore
Bogdana