Directorul tehnic al deja fostei tipografii Polsib, Ioan Stroie, spune că este interesat de continuarea activității poligrafiei sibiene, a cărei clădire este în curs de demolare, pentru a face loc unui nou magazin Kaufland. ”Noul acționar al Polsib nu s-a arătat interesat de continuarea activității noastre. Eu am cumpărat câteva din utilajele, în ideea de a continua activitatea sub o formă redusă. Deocamdată am depozitat aceste utilaje, sunt în căutare de spațiu de producție”, a declarat Ioan Stroie, pentru Turnul Sfatului.
Pentru suma de 3,2 milioane de euro, aproape 80% din acțiunile societății Polsib SA au fost achiziționate anul trecut de o firmă din Arad, controlată de Alexandru Bercea, om de afaceri cu interese imobiliare. Prin urmare, Polsib SA și-a modificat obiectul de activitate la finele anului trecut, din ”alte activități de tipărire n.c.a.”, în ”Dezvoltarea (promovarea) imobiliară”. Rațiunea acestei modificări își are originea în intențiile declarate ale retailerului Kaufland asupra acestui teren, care intenționează ca pe 17.000 din cei 26.437 de mp disponibili să amenajeze un nou magazin. Pe restul suprafeței este posibil să fie amenajat un complex imobiliar.
În urma închiderii poligrafiei, au devenit șomeri aproximativ 30 de angajați. ”Printre ei sunt vreo 20 de oameni, foarte buni meseriași. Bine, unii sunt de vârsta pensionării, dar dacă ne reluăm activitatea cred că vor veni înapoi”, speră Stroie.
Pe pierdere
În ultimii cinci ani de funcționare a SC Polsib SA firma a generat pierderi în continuu. Raportul întocmit la jumătatea anului trecut arată că rezultatul brut este tot negativ, dar mult mai aproape de zero (pierderi de 765 de lei, față de peste 110.000 de lei, la jumătatea lui 2013). Scăderea pierderilor se datorează, însă, veniturilor obținute din vânzarea de deșeuri feroase și neferoase.
SC Teora SRL, fostul acționar majoritar al poligrafiei sibiene a încercat în mai multe rânduri să vândă terenul ocupat de aceasta, teren cu o valoare imobiliară ridicată. Ultima încercare de vânzare, ale cărei negocieri au avansat foarte mult, s-a consumat la finele anului trecut. Atunci, sibienii de la Con-A (firmă controlată de Mircea Bulboacă) a oferit 7,1 milioane de euro cu tot cu TVA (5,7 milioane de euro, fără TVA) pentru cei 29,117 mp ai terenului ocupat parțial de clădiri, teren situat pe strada Alba Iulia, colț cu Malului. Din acest teren, 17.000 de mp urmau să fie ocupați de un viitor magazin Kaufland și parcarea acestuia, iar pe restul terenului urma ridicarea unui ansamblu rezidențial cu cel mult cinci niveluri supraterane. Tranzacția, însă, a eșuat, în condițiile în care printre cele mai importante condiții impuse de Teodor Răducanu la vânzare era aceea ca toți banii să fie achitați până la sfârșitul anului 2013.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Alba Iulia , Ioan Stroie , Turnul Sfatului , Alexandru Bercea , Teodor Răducanu , Mircea Bulboacă
Vizualizari: 1906
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Radu Magda-Vilcea
Acum 6 ore
Ilarie
Acum 6 ore
Un sibian
Acum 6 ore
Luminița Vaida
Acum 6 ore
Ioan