Cafeneaua politică este un proiect propus de tinerii din PNL Sibiu prin care se organizează întâlniri lunare, în diverse locuri publice din oraș, cu tineri din municipiu. Tinerii vor aici să prezinte și să dezbată evenimentele de pe scena politică. Sunt invitate diverse personalități locale, cu o vastă experiență, susțin organizatorii. ”Pentru prima întâlnire din acest an tema a fost – Rolul tânarului în politică.
La eveniment au fost invitați pentru a prezenta punctul de vedere personal: lect. univ. dr. Gabriel Șerban de la Facultatea de Științe Socio-Umane din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, directorul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național Sibiu, Răzvan Pop, precum și consilierii locali din municipiul Mediaș, Dan Păltan și Cristian Marian. Pe lângă invitați au mai participat președinții organizației municipale de tineret Dacian Iosif și Mircea Frățilă. Invitații prezenți s-au adresat unui număr de 50 de tineri din Sibiu, împreună cu care au dezbătut subiecte diverse privind implicarea și rolul tănărului în viața politică actuală”, se arată într-un comunicat de presă. Se specifică faptul că ”seriozitatea, devotamentul, implicarea și profesionalismul au fost ideile cheie, tranșate de fiecare invitat”.
Foto: Arhivă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Științe Socio , Razvan Pop , Dacian Iosif , Universităţii Lucian Blaga , Mircea Frățilă , Dan Păltan , Gabriel Șerban , Patrimoniu Național Sibiu , Cristian Marian
Vizualizari: 418
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Golanule
Acum 13 ore
FLOD
Acum 14 ore
Mita
Acum 14 ore
Fly
Acum 14 ore
ID