Şase persoane acuzate că au racolat tinere, inclusiv adolescente de 15 ani, pe care le-au obligat să se prostitueze au fost arestate preventiv, joi, în urma percheziţiilor făcute miercuri în judeţele Galaţi şi Sibiu, pentru destructurarea unei grupări suspectate de trafic de persoane. Potrivit DIICOT, începând din ianuarie 2013 membrii grupării au recrutat câteva zeci de tinere, inclusiv adolescente de 15 ani, pentru a practica prostituţia în diverse locuri din municipiile Galaţi şi Sibiu. Din activitatea de prostituţie a victimelor membrii grupării au obţinute însemnate sume de bani, respectiv peste 3.000 de lei zilnic. Magistraţii Tribunalului Galaţi au admis, joi, în parte, solicitarea procurorilor DIICOT de arestare preventivă, pentru 30 zile, a şapte persoane acuzate că au racolat tinere pe care le-au obligat să se prostitueze, informează Mediafax. Șase dintre cei şapte suspecţi au primit mandate de arestare preventivă, în timp ce o femeie a fost pusă sub control judiciar, având interdicţia de a părăsi ţara. Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi serviciile de combatere a criminalităţii organizate Brăila şi Vrancea, au făcut, miercuri, 15 percheziţii în judeţele Galaţi şi Sibiu, pentru destructurarea unei grupări infracţionale formată din zece persoane, ai cărei membri sunt suspectaţi de trafic de persoane şi trafic de minori. Pentru recrutarea tinerelor, de regulă persoane provenite din mediul rural, din familii dezorganizate, cu o situaţie materială precară sau cu un grad diferit de educaţie, membrii grupării au postat anunţuri de angajare pentru o aşa-zisă activitate de masaj erotic în diverse publicaţii din presa scrisă, precum şi pe site-uri de profil. În urma percheziţiilor, zece persoane au fost duse la audieri, iar şapte dintre acestea au fost ulterior reţinute, fiind prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Criminalităţii Organizate Gala , Magistraţii Tribunalului Galaţ , Serviciul Teritorial Galaţi
Vizualizari: 486
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Un cititor
Acum 3 ore
Adi Gliga
Acum 4 ore
Canaris
Acum 4 ore
Aci Duțu
Acum 4 ore
Nobody