Consiliul Concurenţei ar trebui să înceapă o investigaţie sectorială asupra retailului farmaceutic, pentru a trasa unele direcţii, precum numărul de farmacii de care România are într-adevăr nevoie, situat în prezent la un nivel nesustenabil, este de părere directorul reţelei Dona, Ovidiu Wencz.
"Numărul de farmacii a evoluat în timp mult peste limita sustenabilă, cu o aglomerare în vaduri comerciale cunoscute. Marjele au scăzut pentru că multe dintre farmacii nu au în amonte capacitate de negociere, statul îţi dă o marjă cât să trăieşti, iar preţul locaţiilor închiriate farmaciilor a rămas ridicat, în contextul în care chiriile în piaţă imobiliară scădeau. Astfel, au început să apară multe falimente, iar în anul de graţie 2014 aproape tot retailul farma este pe pierdere", a arătat Wencz, citat de Mediafax.
El a adăugat că, după prelungirea criteriului demografic de anul trecut, în 2015 ar trebui să se discute şi subiectul farmaciilor înfiinţate pe criterii de excepţie, în ideea reverificării numărului de licenţe de care are nevoie România în mod real. Astfel, spune Wencz, Consiliul Concurenţei ar trebui să deruleze o investigaţie sectorială pe această piaţă, care să lămurească unele aspecte şi să traseze direcţii.
"Nimeni nu doreşte şi nu poate să obţină profituri fabuloase din această zonă, pentru că statul subvenţionează bună parte din această piaţă şi este normal să o controleze. Problema este că din cauza acestui număr de farmacii apărute în plus nu prea mai face nimeni bani, cel puţin nu cei care funcţionează respectând absolut toate reglementările legale", a declarat Ovidiu Wencz, directorul general al reţelei Dona, care numără 275 de unităţi.
Wencz a explicat că pacienţii unei farmacii, în proporţie de peste 80%, sunt într-o arie de 500 metri de aceasta, iar pentru a funcţiona o farmacie trebuie să aibă în medie 5.000 - 6.000 de bonuri şi 700 - 800 de reţete pe lună, altfel "nu supravieţuieşte, este sub o covrigărie ca profitabilitate".
"În momentul în care în aceeaşi arie apar mai multe farmacii atunci numărul de pacienţi se împart între acestea. În criză s-a văzut că pacienţii români au avut dificultăţi de buget, şi chiar dacă merg la medic să se trateze, poate nu iau toate medicamentele prescrise", a arătat Wencz.
Pentru a sublinia ideea de număr în exces al farmaciilor în acelaşi vad comercial, Wencz a dat ca exemplu şi o stradă din Sibiu, Mihai Viteazul, pe care se aflau la un moment dat 13 farmacii.
Potrivit celei mai recente statistici a Ministerului Sănătăţii, numărul total al farmaciilor comunitare a ajuns în luna ianuarie a acestui an la 8.673 unităţi, cu 3.173 (+57.6%) mai multe decât în 2008 şi cu 1.771 (+26%) peste cele din 2010 (6.902 unităţi), an în care, potrivit ministrului Sănătăţii de la acea vreme, Cseke Atilla, era respectată media existentă la nivelul UE de o farmacie la 3.400 de locuitori. Doar la nivel urban, numărul farmaciilor raportat la numărul de locuitori depăşea nivelul european.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Mihai Viteazul , Ministerului Sănătății , Cseke Atilla , Ovidiu Wencz , Consiliul Concurenţei
Vizualizari: 522
Ultimele comentarii
Acum 50 minute
Clau
Acum 1 oră
Buhaescu Alexandru
Acum 1 oră
Asta e Romania plagiata si furata
Acum 1 oră
Cgfhcfgh
Acum 1 oră
Dumn