Eventualul proiect de construire a unui nou terminal pe Aeroportului internațional Sibiu, destinat zonei cargo, nu va beneficia de parteneriatul Primăriei municipiului Sibiu, consideră primarul interimar Astrid Fodor. Astfel, în timp ce Consiliul Județean a obținut terenurile care ar putea fi utilizate pentru eventualul nou terminal, reprezentanții Primăriei atrag atenția că nici până acum nu a fost reglementată situația juridică în urma modernizării din 2006 – 2008, la care municipiul Sibiu a contribuit cu jumătate din suma necesară. Adică aproximativ 90 de milioane de lei.
”Despre terminalul Cargo nu am luat încă o decizie, dar nu cred că ne vom implica. Noi nu am rezolvat încă din punct de vedere juridic nici situația precedentă. Dacă așa se înțelege colaborarea, atunci nu are rost. Nu putem colabora în aceste condiții și să blocăm banii Primăriei în proiecte pe urma cărora să nu rezolvăm chestiunile de proprietate”, a afirmat Astrid Fodor.
Aceasta spune că nu are în intenție să atragă atenția asupra unor anumite persoane din cadrul Consiliului Județean și speră ca aceste chestiuni să fie rezolvate pe cale administrativă. ”Primăria nu s-a prea implicat în problemele curente ale aeroportului, pe ideea că unde sunt două moașe rămâne buricul copilului netăiat”, a mai adăugat Fodor.
Pentru dezvoltarea unui nou terminal destinat activităților de tip cargo, Consiliul Județean a preluat în administrare de la Ministerul Apărării Naționale un teren de aproximativ 27.000 de mp, învecinat cu actualul spațiu ocupat de Aeroport. Următorul pas este întocmirea studiului de fezabilitate care să indice valorile necesare investiției.
O ”împărțire” cu o istorie bogată. Și cu sume pe măsură
O încercare de împărțire a cotelor de proprietate, între Consiliul Județean și Primăria Sibiu a mai fost încercată și în primăvara lui 2012, atunci când Curtea de conturi a întrebat administrația locală ”unde se reflectă investiția orașului în patrimoniul acestuia”. În acea primăvară, atât CJ Sibiu, cât și CL Sibiu au adoptat câte un proiect de hotărâre pentru împărțirea cotelor de proprietate asupra Aeroportului Internațional Sibiu. Proiectele au devenit hotărâri, dar care au fost contestate în contencios administrativ, din moment ce nici acum nu este semnat proces de recepție finală a lucrărilor de extindere a pistei. Recepție este amânată până când vor fi remediate toate defecțiunile apărute în urma alunecărilor de teren din capătul pistei, remedieri care ar fi trebuit să înceapă din toamna anului trecut.
În urma calculelor făcute, din cele 254,7 milioane de lei investiți în extinderea și modernizarea Aeroportului internațional Sibiu, 60,24% reprezintă participarea în bani a Consiliului Județean. Restul de 39,76 la sută sunt banii împrumutați și alocați de Municipiul Sibiu.
Pentru realizarea noului Aeroport, CJ și CL au adoptat o convenție în 2004, prin care cele două instituții au hotărât să finanțarea lucrărilor să fie făcută în proporții egale. Asocierea între CJ și CL Sibiu în acest scop a dus la un prim împrumut de 140 de milioane de lei în 2007, împrumut împărțit în mod egal de cele instituții. Un an mai târziu, tot de la Dexia KommunalKredit Bank au mai fost împrumutate alte 40 de milioane de lei.
Cele 180 de milioane de lei împrumutate (90 de milioane de către CJ și 90 de milioane de către CL) reprezintă puțin peste 70% din costul total al lucrărilor. Perioada de rambursare este de 25 de ani, cu o perioadă de grație de cinci ani, care s-a încheiat în toamna lui 2012.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astrid Fodor , Primăria Sibiu , Consiliului Județean , Ministerul Apărării Naționale , Consiliul Județean , Dexia Kommunalkredit Bank , Dexia Kommunal Kredit , Municipiul Sibiu
Vizualizari: 401
Ultimele comentarii
Acum 41 minute
Muresan
Acum 48 minute
Profu
Acum 52 minute
@JFK
Acum 54 minute
???
Acum 1 oră
Militia tot militie a ramas ...