Miercuri,
24.07.2024
Partial Noros
Acum
21°C

82 de ani in slujba vietii, sarbatoriti la Sibiu

Aproximativ 200-300 de sibieni au luat parte, în Piaţa Mare, la un eveniment important pentru însemnătatea şi amploarea acţiunilor Protecţiei Civile în România. Cei prezenţi au putut să asiste la un ceremonial militar şi să admire îndeaproape o expoziţie cu tehnica de intervenţie din dotarea Inspectoraului pentru Situaţii de Urgenţă. Evenimentul s-a datorat faptului că mâine, 28 februarie, se împlinesc 82 de ani de la atestarea documentară a Protecţiei Civile în România. Cu acest prilej, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Sibiu a fost cel care a organizat această acţiune.

În cadrul ceremonialului militar, formaţia a fost compusă din 10 plutoane, care au purtat ţinuta de reprezentare a armei pompierilor, ţinuta de intervenţie, compusă din echipament de protecţie, centura de siguranţă, casca şi aparatul de respirat cu aer comprimat, în timp ce plutoanele, compuse din personalul care încadrau ambulanţele SMURD, au purtat echipamentul de paramedic. De asemenea, publicul sibian a putut să admire o expoziţie cu tehnică de intervenţie din dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, ce a fost formată din autospeciale utilizate pentru îndeplinirea misiunilor specifice.

Oficialităţile sibiene nu au lipsit

La eveniment, au fost prezente şi oficialităţile sibiene precum primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, rectorul Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, Ioan Bondrea, prefectul Sibiului, Ovidiu Sitterli, şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, care au ţinut să sublinieze importanţa activităţilor de protecţie civilă.

“Acţiune educativă, dar insuficient promovată. Elevii au lipsit”

Deşi numărul de sibieni prezenţi la acţiune nu a fost mai mare de 300, cei care au participat au fost încântaţi de ceea ce au văzut. Însă unii au rămas cu sentimentul că acţiunea nu a fost promovată îndeajuns. “A fost o acțiune organizată şi benefică, dar trebuia popularizată ca să vină cât mai mulți sibieni. Este o zi importantă pentru protecția civilă și pentru toți locuitorii din județul Sibiu. Organizația aceasta, pompierii și SMURD-ul, are o mare importanță ȋn activitatea noastră de zi cu zi”, susţine un sibian care a luat parte la eveniment.

Un alt sibian s-a arătat dezamăgit de faptul că “Ziua Protecţiei Civile” nu a fost promovată în şcoli şi a punctat importanţa educativă care se putea răsfrânge în rândul elevilor: “Păcat că nu au fost invitați copiii de pe la școli, pentru că este un eveniment instructiv. Şi eu am un nepoţel care nu a putut să vină. Era bine dacă puteau să-i ȋnvoiască. Sunt activități rare și erau educative pentru copii. Dacă se făcea popularizare prin școli, era altceva. Structurile acestea ajută lumea şi este un eveniment de calitate”.

Un ceremonial militar nostalgic

Ceremonialul militar a avut puterea de a produce chiar şi nostalgie în rândul foştilor militari, care s-au teleportat, pentru câteva momente, în freamătul tinereţii. “Am fost Maistru Militar Principal și am fost alături de ei, am fost la Gărzile Patriotice ȋmpreună cu apărarea civilă. Pompierii au fost de tradiție, din vechi timpuri. De când sunt dotați cu tehnică mai nouă, au făcut lucruri extraordinare, salvând vieți omenești cu foarte multe ocazii. La inundații, cutremure sau la alte calamităţi. Acum, cu dotarea SMURD au reușit să ajungă cât mai repede şi să salveze vieți ȋntr-un timp foarte scurt”, susţine Laurențiu Rad.

ISU Sibiu pregăteşte şi alte acţiuni cu prilejul “Zilei Protecţiei Civile”. Pe 28 februarie va fi Ziua Porților deschise la subunitățile din Sibiu, Mediaș, Agnita și Miercurea Sibiului şi pe 2 martie se va desfăşura un exercițiu cu forțe în teren, intervenție la cutremur fiind tema exercițiului. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus