HC Sibiu a câștigat, ȋntr-o manieră entuziasmantă, prima partida de pe teren propriu din acest an, ȋn fața formației AHC Potaissa Turda II, scor 42-26. Meciul a reprezentat şi un bun prilej pentru antrenorii Matei Damian şi Ștefan Nicolae de a-şi vedea la treabă şi elevii care au jucat mai puţin sau nu au evoluat deloc ȋn acest sezon de Divizia A. Drept urmare, doi juniori și-au făcut debutul ȋn tricoul formației sibiene.
"A fost un joc la discreția noastră. S-a văzut și după scorul înregistrat la final. A fost un meci care ne-a permis să rulăm tot lotul. Toți jucătorii noștri sunt foarte importanți ȋn exprimarea echipei. Ȋncercăm să avem un lot fără rezerve și titulari, fiecare trebuie să fie apt să joace și să ȋși aducă aportul la joc. Am avut și două debuturi. E vorba de Horațiu Căpățână și Sebastian Theil, amândoi foarte tineri, ȋncă juniori, sperăm să crească și să dea continuitate pe viitor handbalului sibian", a declarat antrenorul principal al lui HC Sibiu, Matei Damian, pentru Turnul Sfatului.
Portarul Gabriel Sofronici a fost unul dintre principalii piloni ai echipei, care le-a oferit ȋncredere coechipierilor prin paradele sale de excepție, iar evoluția acestuia nu a fost trecută cu vederea de către antrenorul său.
"Sofronici, după jocul foarte slab făcut la Timișoara, s-a ambiționat, s-a pregătit bine și trece printr-o formă bună. S-a văzut, a jucat bine și etapa trecută la Baia Mare. Sperăm că o să continue tot așa".
Foto: pagina de Facebook HC Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Turnul Sfatului , Matei Damian , Baia Mare , Potaissa Turda , Ștefan Nicolae , Portarul Gabriel Sofronici , Sebastian Theil , Horațiu Căpățână
Vizualizari: 402
Ultimele comentarii
Acum 9 minute
Un român
Acum 11 minute
Barosanu
Acum 20 minute
Barosanu
Acum 30 minute
Sibian
Acum 45 minute
Emil