Vineri,
27.05.2022
Acum
0°C

Cat costa moartea in Sibiu? Aproximativ 2.000 lei

Potrivit sibienilor care au firme de pompe funebre, organizarea unei înmormântări include suficiente cheltuieli, de la sicrie, până la capelă sau transport funerar, iar cei care se ocupă de astfel de servicii pot să facă discount-uri într-o parte, pentru că apoi recuperează din alta. 
 
În judeţul Sibiu există la ora actuală 15 operatori economici care oferă servicii funerare, dintre care şase au sediul în municipiul Sibiu. Numărul nu este mare, iar oamenii vor apela întotdeauna la o astfel de firmă, dacă cineva apropiat moare.
 
Costurile sunt cât ajutorul de înmormântare 
 
„Eu am firma de 11 ani şi ca să ştiu că oamenii când au nevoie mă aleg pe mine, ofer tot felul de reduceri. Pentru că am şi servicii mortuare, şi acces la capelă şi le pot realiza şi monumente funerare, pot să fac astfel de reduceri. Cu înmormântările depinde de firma care se ocupă. Nu înseamnă că dacă cumperi cu sicriu ieftin şi înmormântarea e ieftină. Căci îţi pot pune apoi preţ  mare şi la mânerele sicriului, lenjeria pentru sicriu sau la îmbălsămare. De asta zic că depinde de cât de serioasă e firma cu care ajungi să lucrezi. A contactat cineva o firmă şi i-a cerut pe o înmormântare 2.300 lei. Omul a venit la mine, nu ştiam că a fost la altă firmă, şi mi-a zis să îi fac o socoteală şi să îi spun cât îl costă la mine înmormântarea, i-am făcut şi a ieşit 1.715 lei. De asta zic, depinde de la firmă la firmă. Dar ajutorul de înmormântare acoperă în general cheltuielile unei înmormântări”, povesteşte Tică Drăgoiu, care deţine firma Funerarii Sibiu.
Potrivit Casei Judeţene de Pensii Sibiu, ajutorul de înmormântare este de 2.411 lei. Cheltuielile diferă în funcţie de ce alege familie, astfel un sicriu costă între 250-2.100 lei, lenjeria de sicrie - 180 lei, capela poate fi între 200-350 lei şi aşa mai departe.
 
„În general oamenii sună şi ne cer să ne ocupăm de tot”
 
Funerarii Sibiu este probabil cea mai extinsă din Sibiu, cu asigurarea serviciilor pentru înmormântare, precum şi cu intermedierea a opt capele mortuare, la biserica de pe Mihai Viteazu, biserica din Groapă, biserica de pe Gheorghe Dima, dar şi capele în Ştrand şi pe Calea Poplăcii.
„În general oamenii sună şi ne cer să ne ocupăm de tot. În aceste timpuri pe care le trăm, majoritatea, mai ales cei tineri, preferă să îi ducă pe cei decedaţi la capelă. În Sibiu nu toate bisericile au capele mortuare, primul din oraş a fost preotul Băcilă de la biserica de pe Mihai Viteazu, care a făcut, apoi au făcut şi alţii după el. Cei plecaţi în străinătate, cărora le moare un părinte sau altcineva din ţară, mă sună şi îmi spun că vor să îl ducă la o capelă şi să mă ocup eu de tot ce ţine de înmormântare. Nu mai ţin oamenii morţii în casă, cel puţin în oraş, foarte rar dacă moare unul dintre soţi, celălalt refuză să îl ducă la capelă şi îi face priveghiul acasă, dar rar de tot”, mai povesteşte Tică Drăgoiu.
La o simplă căutare pe Google, găseşti date de contact pentru firmele de pompe funebre din judeţ, iar unele au afişate şi preţurile practicate. Dacă o simplă analiză matematică te ajută să evaluezi costurile unei înmormântări la aproximativ 2.000 lei, cheltuielile suplimentare apar la organizarea pomenii şi la comandarea unei cruci.
„Cu înmormântarea te descurci cu banii, dar apoi pomana costă, că se face la restaurant, după aceea trebuie să plăteşti pe cineva să îţi facă mormântul, să îl cimenteze şi apoi comanzi şi crucea de marmură şi ajungi să mai achiţi cam cât ai dat pe înmormântarea. Nu e nici ieftin, dar acum nici nu e exagerat de scump, dacă te gândeşti că e ultimul gest pe care îl faci pentru cineva drag”, povesteşte Viorel M., care s-a ocupa de înmormântarea bunicii anul trecut.

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

2 comentarii

dw

Acum 7 ani

Astia castiga bine si au de lucru tot timpu
Raspunde

yani

Acum 7 ani

E reclama mascata prin tot ceea ce ati scris. Tarifele acestea sunt relative...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus