Evenimentul a avut loc miercuri, în Aula Magna din incinta Facultății de Medicină, în prezența a numeroși elevi și studenți.
În discursul susținut în fața tinerilor din Sibiu, ASR Principele Nicolae a povestit experința lui în cadrul acestui program și a evidențiat numeroasele beneficii pe care programul le aduce elevilor și studenților. ”Astfel de experiențe în viață vă vor ajuta să vă dezvoltați”, a spus Principele Nicolae.
The Duke of Edinburgh’s International Award a fost inițiat de către Alteța Sa Regală Prințul Philip al Marii Britanii în 1956, fiind prezent în peste 140 de țări la nivel mondial. The Duke of Edinburgh’s International Award este liderul mondial al programelor de dezvoltare personală adresat tinerilor cu vârsta între 14 și 24 de ani care, indiferent de mediul de proveniență, sunt încurajați să desfășoare activități de educație non-formală, care să le asigure o tranziție echilibrată de la adolescență la maturitate. În România, programul este patronat de către Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a României, susținut de Ministerul Educației și Cercetării Științifice și de Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României.
”Orice CEO al unei companii mari vrea să vadă trecut acest program în CV-ul vostru. Atât de puternic este. Vă garantează un job bun”, a declarat Shajjad Rizvi, preşedintele Fundaţiei "The Duke of Edinburgh's International Award”.
În viitorul apropiat Universitatea Lucian Blaga din Sibiu va înființa un centru de înscriere pentru cei interesați, precum și nuclee în liceele din Sibiu. ”Acest program vă oferă dumneavoastră, tinerilor, posibilitatea de urca foarte sus, pentru a vedea viitorul dumneavoastră mult mai bun decât prezentul. Este un program pentru educația non-formală, vă va da încredere, siguranță. Acest program vă oferă șansa de a accede la o universitatea prestigioasă sau la un job foarte bun”, a declarat și rectorul ULBS, Ioan Bondrea.
Pentru implementarea programului, la Sibiu va avea loc, la finalul lunii martie, formarea cadrelor didactice și lucrătorilor de tineret din Sibiu ca Lideri Award în scopul oferirii de sprijin viitorilor participanți din program, contribuind astfel la dezvoltarea tinerilor și a comunității sibiene.
Mai multe detalii despre program puteți găsi aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: universitatea lucian blaga , ministerul Educatiei , Cercetării Științifice , În România , Principele Nicolae , Ioan Bondrea , Marii Britanii , Alteța Sa Regală Principele Ni , Aula Magna , International Award , The Duke , Alteța Sa Regală Principesa Mo , Alteța Sa Regală Prințul Phili , Lideri Award , Shajjad Rizvi
Vizualizari: 476
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Unul
Acum 9 ore
Tulnicul de mucava
Acum 9 ore
Unul
Acum 9 ore
Canaris
Acum 9 ore
Olingpia Gafosdea