Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
14°C

Deputatul Ovidiu Gant, ridicat in rang de statul german

Deputatul minorității germane din România, Ovidiu Ganț, va fi decorat sâmbătă după-amiaza de către Werner Hans Lauk, ambasadorul Republicii Federale Germania în România, cu Crucea de Merit în rang de Ofiţer a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania. Distincția îi este acordată ”în recunoaşterea deosebitelor sale merite faţă de Republica Federală Germania”, anunță oficialitățile germane.
Decernarea distincției va avea loc la Timișoara, orașul de domiciliu a deputatului de etnie germană. ”Astfel este apreciat angajamentul îndelungat şi constant al deputatului Ganţ în special pentru minoritatea germană din România, dar şi pentru relaţiile româno-germane în general. În anul 2008 ia fost deja acordat deputatului Ovidiu Ganţ Crucea de Merit în rang de Cavaler a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania. Crucea de Merit în rang de Ofiţer reprezintă, prin urmare, o„ridicare în rang” fiind astfel un semn important al aprecierii angajamentului neobosit al deputatului Ganţ în favoarea minorităţii germane din România”, informează Ambasada Germaniei într-un comunicat de presă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

alzara

Acum 9 ani

O gafa de comunicare :\"merite fata de RFG \" ale unui parlamentar al Romaniei ! Altfel, dl Gant (in egala masura german si roman) ar fi fost un foarte eficient europarlamentar liberal. Felicitari!
Raspunde

Josua

Acum 9 ani

Sa plece in statul german aici nu are rang.
Raspunde

@2

Acum 9 ani

De ce? Ai tu mai mult loc de parcare??? Înțelegi politica, precum se pricepe bălțata la poarta sculptată!!! Cred că de indivizi ca tine ne putem lipsi fără regrete. Succes la căpșuni.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus