Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Primaria vrea sa schimbe locul de pornire a examenelor auto. Instructorii nu sunt de acord

Reprezentanții Primăriei intenționează să interzică școlilor de șoferi să se întâlnească dimineața în parcarea de pe strada Vasile Cârlova, cartierul Ștrand, pentru a-și aduce elevii să susțină proba practică a examenelor pentru obținerea permisului de conducere. La schimb, Primăria propune ca punct de pornire cele 52 de locuri de parcare de pe strada Oborul de vite (lângă Târgul Obor). Consultați de Turnul Sfatului, câțiva instructori auto s-au arătat împotriva acestei idei, argumentând – printre altele - că în zilele de târg nu își vor putea desfășura activitatea.

Inițiativă în dezbatere publică

Proiectul privind ”stabilirea parcării de pe strada Oborul de Vite din municipiul Sibiu ca punct de plecare – sosire al autovehiculelor aparținând școlilor de șoferi auto pentru susținerea probei practice a examenului auto” a fost lansat în dezbatere publică zilele trecute. ”În vederea creșterii capacității de preluare a traficului, a îmbunătățirii condițiilor de deplasare pentru vehicule și a creșterii gradului de siguranță a participanților la traficul pe drumurile publice, având în vedere faptul că parcarea de pe strada Oborul de Vite din municipiul Sibiu nu este o zonă aglomerată în timpul săptămânii și dispune de 52 de locuri de parcare pentru autoturisme fiind posibilă și parcarea autovehiculelor de peste 3,5 tine numai în acest scop, propunem ca începând cu data de 01.05.2015, parcarea sus menționată să fie unica locație din municipiul Sibiu ca punct pentru plecarea – sosirea autovehiculelor aparținând școlilor de șoferi auto pentru susținerea probei practice a examenului auto”, se arată în referatul de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre în discuție. În același referat se mai menționează faptul că ”utilizatorii acestei parcări au obligația de a achita contravaloarea taxei de parcare”.
Trebuie menționat și faptul că la ultimele ședințe ale forului legislativ local au venit cetățeni din cartierul Ștrand care s-au plâns de faptul că în locul folosit acum pentru proba practică a examenelor auto se creează mizerie și gălăgie și au cerut reprezentanților administrației locale să intervină.

  • Persoanele fizice sau juridice interesate pot depune în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare cu privire la proiectul de hotărâre sus-menționat”, Primăria Sibiu


”Examenele nu au loc de târguri”

Instructori auto în cadrul Dacimex, Nicolae Cimpoca spune că nu este de acord cu o astfel de soluție. ”Marțea și vinerea este zi de târg. În acele zile sunt și examene auto. Credeți că vor fi locuri de parcare libere pentru noi?”, spune el.  Pe de altă parte, Sorin Jurju – proprietarul școlii auto Combi Bucur – arată că va fi dificilă și parcarea autocamioanelor cu remorcă. ”Cum credeți că pot face acolo cuplări și decuplări de remorcă cei care dau examen? Cel mai bine este să rămână lucrurile așa cum sunt. Este o zonă relativ centrală, există și cafenele în preajmă unde cei care dau examen pot aștepta. Din 1992, de când sunt instructor auto, tot de aici au început examenele. De ce să se modifice acum?”, spune Sorin Jurju.
În municipiul Sibiu, examenele auto au loc în fiecare zi lucrătoare, mai puțin miercurea, începând cu ora 09:00 și până în jurul orelor 14:00 – 15:00.

Foto principală: Google Earth

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

20 comentarii

..

Acum 9 ani

si daca nu vor mai fi examene martea si vinerea se face gaura-n cer? se poate reorganiza sistemul de examinare. Se pot pune examene in celelalte zile ale saptamanii, eventual politia se poate mobliza cu mai multe comisii de examinare ca sa contracareze lipsa examenelor martea si vinerea.
Raspunde

radu

Acum 9 ani

pai martea si vinerea se da spaga. si de aia nu le convine.
Raspunde

cc

Acum 9 ani

nu cred ca ai vazut afluenta cu care se dau examenele in fiecare zi exceptand miercurea de la 9 pana dupa ora 15 , ce ar fi sa o lasi mai moale, ca stiu cum e in zona , nu e o mizerie sau galagie cum se scrie aici , dar o solutie de compromis pentru oamenii cu prea mult timp liber care doar comenteaza , s-ar putea pune camere si cei care sunt surprinsi facand mizerie sa plateasca amenzi , iar de galagie nu se poate pune problema cand majoritatea oamenilor la acele ore nu sunt acasa ,exceptand batranii care ma repet au prea mult timp liber si isi dau cu parerea la orice
Raspunde

Lilu

Acum 9 ani

Urmatorul pas ar trebui sa fie acela de-a interzice masinile \"Scoala\" in oras cu persoane care au mai putin de 10 ore de condus; mai exact, sa nu se mai incurce circulatia, mai ales la ore de varf, cu incepatori care nu stiu nici macar cum sa porneasca masina. Primele ore de circulatie ar trebui sa se inceapa pe poligoane special amenajate, nu in oras unde e oricum foarte aglomerat
Raspunde

cc

Acum 9 ani

inca 2 aspecte , unde intr-un oras civilizat se mai pomeneste sa incepi examenul de soferi la iesire din oras , haideti sa-l mutam pe austrada daca nu ca acolo nu facem mizerie si nu trezim nici un mos , o baba sau niste someri bagareti de seama , cu sunetul masinilor , as prpoune chiar in strand sa nu se mai circule cu masina ce rost are ? si 2 chiar si martea si vinerea pe langa traficul din targ sa se mai formeze coloane ppt fiecare novice care isi da examenul si pe podul din terezian ar fi bomboana de pe tort, dar na ca noi romanii cand ceva e lasat ok , noi trebui sa-l schimbam si sa comentam prostii
Raspunde

R

Acum 9 ani

Nu s-a plecat o buna perioada de timp si de la btt? Si la partea cu \"Cum credeți că pot face acolo cuplări și decuplări de remorcă cei care dau examen?\"... Sa fim seriosi. Cum o sa strecoare o semiremorca cu spatele intr-un spatiu de 3.5m daca nu sunt in stare sa dea cu spatele 10 metrii sa cupleze o remorca?! La examen am mers cu camion+remorca pe strada Darstelor! Inainte sa se asfalteze. Toamna, cand erau masini parcate peste tot langa piata Cibin. Si ei se plang de un pic de aglomeratie pe un drum lar de 14 metrii?! Pai, cum se zicea mai sus. Greu cu spaga. Se dau permise unor copii care n-au nici o legatura cu condusul si dupa aia ne miram ca rup masini in doua si omoara oameni nevinovati. La astia le moare motorul cu politistul in masina. Cica sunt emotionati. Aceiasi care nu sunt in stare sa ia Bac-ul, care nu stiu sa scrie si sa citeasca bine isi iau permisul. Poate daca am sanctiona instructorii si politistii care dau permisele pentru accidentele provocate de prea talentatii lor \"conducatori auto\" in primele 12 luni de la obtinerea permisului nu ne-am mai lovi de probleme. Si fara sa atac in vreun fel @5 daca tot te deranjeaza du-te si propune sa inceapa examenul din Piata Mica. Pe mine personal ma deranjeaza sa merg toata varianta veche cu 25 la ora in spatele la o masina de scoala. Sa vezi ce coloane frumoase se formeaza. @4 Total de acord.
Raspunde

R

Acum 9 ani

\"Si ei se plang de un pic de aglomeratie pe un drum lat de 14 metrii?!\" Sigur se trezea careva sa comenteze. Si ca mic PS. Sper din tot sufletul sa se dea examenul si pe autostrada. Oricum 80% din \"conducatorii auto\" de autoturisme in general nu au nici cea mai vaga idee despre condusul pe autostrada.
Raspunde

@7

Acum 9 ani

bine ba ca le stii tu pe toate
Raspunde

un sibian

Acum 9 ani

sa mearga la Obor...e mai bine pentru toata lumea!
Raspunde

INStructori INCOSTIENTI

Acum 9 ani

rog politia rutiera sa amendeze instrctorii care nu cunosc legislatia . Majoritatea circula in oras cu 20-30km/ora. ROg primaria sa nu mai permita accesul masinilor de scoala pe strazi cu un singur sens decit daca merg cu viteza legala ( adica 10 km/h sub limita pt celeleate vehicule. Stimati consilieri si instructori benzina noastra e pe bani si timpul de asemenea. Nu putem accepta ca niste instructori indolenti si nepasatori sa blocheze libera circulatie pt ca ei initiaza un sofer.
Raspunde

TURSIB

Acum 9 ani

lucru valabil si pt soferii tursib si TRANSMIXT care se incadreaza direct pe banda 2 si circula cu 30 km/h
Raspunde

Ajutor

Acum 9 ani

doresc si eu un nr de telefon de Urgenta sa pot anunta cind masini de scoala sau autobuze circula fara motiv cu viteza sub limita legala.
Raspunde

TAXXXIIIIII

Acum 9 ani

sa nu uitam nici de masinile TAXI care blocheaza parcari sau benzi de circulatie . In statie taxi de 5 masini e stau cite 20 . PE ei unde ii putem anunta ca blocheaza cetatenii sa parcheze sau sa conduca.
Raspunde

un sibian

Acum 9 ani

ar fi bine ca accesul camionului scoala + remorca de la PRIMA sa fie restrictionat...ieri am mers in spatele lui pe str. O Goga 10 min...evident trebuie sa circule dar cred ca nu-i cea mai recomandata strada.
Raspunde

examinare civilizata

Acum 9 ani

Elevii scolilor de soferi ar trebui sa fie programati la examinare si sa plece pe traseu cu comisia, din incinta scolii de soferi. Platesc bani frumosi pentru scolarizare si ar merita acest minim respect.Nu cred ca este normal sa astepte ore intregi, in picioare , frig , fara o toaleta civilizata, etc pentru a sustine proba de traseu. Se poate face o programare a zilelor de examinare/ scoala/ elevi/ore daca se doreste si ar exista o minima bunavointa si respect.
Raspunde

@ 15

Acum 9 ani

FOARTE CORECT! Pleci de la scoala te adduce inapoi la scoala!!!
Raspunde

sofer

Acum 9 ani

...de ce nu fac in incinta targului unde se vand masinile dar in zile in care nu e targ?e acolo spatiu sa faci manevre cu avionul
Raspunde

examinare civilizata

Acum 9 ani

Programarea eficienta a cursantilor la proba de traseu ar respecta si prevederile legale: \" In cadrul probei practice de conducere a autovehiculului in traseu, examinatorii sunt obligati: a) sa nu modifice locul de plecare la proba practica, comunicat candidatilor; sa explice candidatilor modul de desfasurare a probei si sa le comunice clar si din timp traseul ce urmeaza a fi parcurs.\" Ordinul MAI nr. 82/2013 - modificarea si completarea Ordinului MAI nr. 268/2010 - procedura de examinare pentru obtinerea permisului de conducere.
Raspunde

rosu

Acum 9 ani

Da ce ma, in Sibiu exista scoala de soferi? Dupa cate filmulete si poze cu cascadori am vazut, intreb si io...
Raspunde

Alex

Acum 9 ani

Lasati voi locul de plecare ca e TOTAL IRELEVANT. Problema e timpul dintre depunerea dosarului si examenul propriu zis. Nu se poate ca tu sa termini cursurile si sa fi programat la examen dupa 2 luni pentru ca uiti, iti iesi din mana, mai ales ca extra incepator, si politistul sa aibe asteptari mult prea mari de la unul care deabia stie 5% din tot ce ar trebui sa stie pentru a fi sofer in adevaratul sens al cuvantului. Cand mi-am dat eu examenul, am fost programat dupa 2 luni si 1 saptamana ... norocul meu a fost ca mi-am permis niste ore suplimentare inainte ca altfel nu mai stiam nimic la examen, dar foarte multi nu isi permit sa strice niste bani pentru ca sunt ei niste incomnetenti masivi. Asta e problema, nu ce va tot plangeti voi. (si sa puna politisti competenti nu handicapati din aia care se cred super zei si se iau in gura cu instructori care au ani de condus mai multi decat varsta politistilor)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus