Ne-am săturat de bodegi, chioșcuri, crâșme cu mâncare de umplut stomacul. Și atât. La cererea publicului, revenim încet, încet pe urmele deja străbătute în anii anteriori. La Weinkeller, pivnița cu vinuri de pe pasajul scărilor de lângă Biserica Evanghelică am fost în 2011, iar schimbările de atunci sunt, slavă Domnului, aproape inexistente.
Locul arată exact așa cum ar trebui să fie un restaurant în care ajungi doar ca să înșiri povești lungi, înmuiate în vinuri fistichii. E un loc fără ferestre, fără ceas, fără grabă. Ajungi, stai și pleci când vine cineva după tine. Din acest punct de vedere, am stricat cronica de față. Am venit pe grabă. Ne scuzați.
De mâncat: cum vă vrea pofta. Sarmale, dacă vreți un vin roșu, sec, niște frigărui de pui dacă vrei vin alb, un desert spumos dacă aveți chef de roze. Aici mâncarea ține isonului chefului de băut, și nu invers. Și atunci când te-ai plictisit de mestecat, nu poți decât să mai ceri la ultima sticlă un platou cu nuci, cașcaval, brânză și struguri. Iar cel care a venit după tine, se va așeza cuminte. Iar ultima sticlă se va deveni întâia din nou.
Deși perfect luminați la cap, din greșeală am intrat în cămară. Deși de pe scări ești ispitit înauntru cu tot felul de semne, în curtea de jos ești lăsat fără indiciu. Așa că am apucat pe prima ușă. Ghinion. Numai cartofi.
Înăuntru, aceeași ambianță plăcută. Un sunet de jazz liniștit, fără accese de furie, lumină caldă și ziduri reci. Scaune brute din fier forjat, îmblânzite cu șezuturi moi.
Am cerut o salată de vinete, o supă gulaș, o friptură vieneză cu cartofi cu rozmarin, papanași, o apă plată și două pahare de vin. Roșu. Sec. Le luăm pe rând. Salata de vinete e perfectă pentru a-ți mai potoli pofta de masă. Mai nimic de comentat, decât că nu s-au zgârcit la ceapă. Supa gulaș, e departe de ceea ce ne-am imaginat. Nu pare destul de consistentă ca gulașul făcut dincolo de graniță, iar chimenul a fost vărsat fără milă. Miroase sănătos a supă de chimen, iar gustul bate tot înspre acolo. După câteva linguri simți cum te strânge de gât, mai ceva ca un vin prost. Friptura vieneză, însă, a fost surpriza plăcută a serii. Cu un minunat sos de hrean, carnea fragedă de vită a dispărut subit, alături de paharul de vin. Încă o dată: încercați sosul de hrean de la Weinkeller, pentru că merită. Și nu vă mai zic că undeva la marginea farfuriei, stă cuminte un buchețel de dulceață, care alături de carne și hreanul iute, țipă în cor: ”hai, mai soarbe din pahar!” Papanașii au fost în nota obișnuită. Nimic spectaculos. Mai buni decât la ”La Plăcinte” mai proști decât la ” Apfelhaus”.
Pentru tot am plătit 91 de lei, hai o sută cu tot cu bacșișul încă neimpozitabil.
Vin Killer
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
ANDREI NICULAE
Acum 4 ore
Friki Riki
Acum 5 ore
Un cititor
Acum 7 ore
GPT - simplu și fără școală
Acum 7 ore
Ger