Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu suplimentează programul de ateliere din cadrul Săptămânii „Școala Altfel” printr-un modul nou, în limba germană. „Atelierul de dezvoltare personală prin teatru” își propune să sprijine dezvoltarea abilităților de comunicare în limba germană prin mijloace specifice pedagogiei teatrale.
„Prin intermediul teatrului ca joc, pedagogia teatrală sprijină dezvoltarea de competențe cognitive, emoționale, sociale și motrice. Jocurile și exercițiile specifice, servesc formării și dezvoltării creativității copilului, precum și a capacității de analiză și exprimare”, spun reprezentanţii teatrului sibian.
Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 8 ani şi va avea loc la Teatrul Gong, miercuri, 8 aprilie, între orele 17:30 - 18:30 și este coordonat de Alina Moldovan.
Înscrierile la atelier se fac pe baza biletelor cumpărate exclusiv de la sediul teatrului din str. Alexandru Odobescu nr. 4, între orele 10:00 – 16:00. Prețul unui bilet este de 7 de lei. Biletele se achită în avans, iar în caz de neprezentare, contravaloarea acestora nu poate fi returnată.
ATELIERE ȘCOALA ALTFEL
luni, 6 aprilie, ora 11:00 (toate biletele epuizate) atelier de creație adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani PRIETENII IEPURAȘULUI cu Alina Moldovan; durata: 90 min.; preț bilet: 7 lei.
marți, 7 aprilie, ora 11:00 (toate biletele epuizate) atelier de creație adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani PRIETENII IEPURAȘULUI cu Alina Moldovan; durata: 90 min.; preț bilet: 7 lei.
miercuri, 8 aprilie, ora 17:30 atelier de creație adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani DER OSTERHASE UND DAS LÄMMCHEN cu Alina Moldovan; durata: 90 min.; preț bilet: 7 lei.
joi, 9 aprilie, ora 11:00 (toate biletele epuizate) atelier de creație adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 7 ani ȘOSETE JUCĂUȘE cu Diana Ribana; durata: 90 min.; preț bilet: 7 lei.
vineri, 10 aprilie, ora 11:00 (toate biletele epuizate) atelier de creație adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 9 ani ȘOSETE JUCĂUȘE cu Diana Ribana; durata: 90 min.; preț bilet: 7 lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 406
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Dragan Cristina
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Hermannstädter
Acum 4 ore
Valentino Versace
Acum 4 ore
John