Curajul de a “vrea sa fii mare" indiferent de neajunsuri. La 13 ani juca fotbal pe strada, intre timp a ajuns sa joace cu Borussia Dortmund

Momentele marcante din viaţa lui s-au derulat cu o viteză ameţitoare. Până la 13 ani mângâia mingea pe bitumul încins al unei străduţe din comuna Racoviţa, în lipsa posibilităţilor financiare de a se deplasa la antrenamentele vreunui club de fotbal din judeţul Sibiu, iar doi ani mai târziu avea să facă furori la concursul “Vreau să fiu mare” al celor de la Gillette. Numele cu greutate din fotbalul românesc, Emeric Ienei şi Dan Petrescu, rămâneau cu privirea pironită pe scânteia născută din fineţea driblingurilor puştiului, în timp ce sunetul palmelor ce băteau ca un automat îi acompaniau fiecare giumbuşluc, iar la final aceştia îi scrijeleau numele pe lista puştilor cu potenţial.

Astăzi, Samuel Limbăşan (20 de ani) nu mai e o bucăţică de om. Are 1,84 m şi joacă vârf. Sibianul de suflet a luat drumul Germaniei, în urmă cu patru ani, pentru a trăi secvenţă cu secvenţă din visul copilăriei de a deveni cândva fotbalist. Evoluează în Regionalliga Vest, la FC Kray, după ce a plecat în urmă cu două luni de la RW Essen, unde evolua în meciurile de pe teren propriu în faţa a 9000-10000 de spectatori, medie la care echipele din Liga I din România doar tânjesc. Nivelul de joc din Regionalliga rivalizează cel puţin cu cel din Liga a II-a românească. De asemenea, junioratul şi l-a încheiat la echipa din Bundesliga 2, Fortuna Dusseldorf, unde a evoluat doi ani. Crampoanele sale au pontat deja şi două meciuri amicale cu adevărate forţe din Bundesliga, Borussia Dortmund – în 2014 şi Borrusia Monchenglabach – anul acesta.

Turnul Sfatului vă prezintă povestea unui caz reprezentativ pentru cei care, în lipsa unui mediu prielnic, au curajul de a-şi lua destinul în proprile mâini pentru a-şi croi propria cărare spre un vis în care doar ei cred.

Bitumul încins din faţa casei

Povestea lui Samuel a luat naştere într-o comună mică din judeţul Sibiu. Comuna Racoviţa. Până la vârsta de 13 ani, orele inepuizabile în care pasa mingea pe bitumul încins din curtea şcolii şi de pe strada din faţa casei i-au mai domolit din furtuna interioară de a juca cândva la un club de fotbal. Din cauza imposibilităţii financiare a părinţilor săi, totul părea doar un vis. Până când…până când o voce venită de la capătul unui fir telefonic din Sibiu îl făcea să clipească vesel. Era inflexiunea vocii antrenorului de la CSȘ Șoimii, Mircea Galaţă, din care reieşeau promisiuni şi o doză ridicată de încredere. “Mi-a zis că a auzit că am talent şi m-a invitat la un antrenament pe Luceafărul. După aceea, m-a şi legitimat”, rememorează sportivul.

Provocările începeau să apară, dar de greutăţi încă nu se putea scutura. În buzunar avea bani de dus-întors. Și cum Mecca fobalului judeţului Sibiu era în oraşul Sibiu, puştiul îşi făcea o relaţie strânsă cu trenul, tren ce trecea prin Racoviţa o dată la 3-4 ore, sau cu aşa zisa maşină de “ocazie”. De cele mai multe ori nu avea banii necesari şi rămânea acasă, aşezat pe o minge ovalizată, în faţa porţii, şi cu un nod mare în gât. “Părinţii nu au avut posibilitatea să-mi ofere suportul necesar. Îmi aduc aminte şi acum cum eram în drum, la ocazie, cu multe ore înaintea meciurilor, ca să prind trenul. Uneori, mai aveam noroc cu cineva din Avrig care mă lua cu el spre Sibiu”, răsfoieşte paginile cenuşii din albumul cu amintiri.

Traseul de antrenament dus-întors, din fiecare seară, Racoviţa-Mârşa sau Racoviţa-Avrig, în paşi mari şi repezi, îl oţelea, când devenea ţinta unor ironii. Ironii de trecători ce luau forma unor săgeţi otrăvite, bine înfipte în moralul unui puşti ce încerca să şteargă cu buretele orice soi de neajuns. Dar Samuel nu punea la suflet. Gândul îi zbura ca unui pescăruş spre Marea Neagră, când în faţa ochilor i se succedeau imaginile din freamătul următorului meci. Îşi dorea să fie pregătit, să nu dezamăgească. “Oamenii credeau că am înnebunit. Nu vedeau o oportunitate ca eu să reuşesc. Totuşi, am crezut în mine şi am continuat. Chiar dacă nu mă antrenam des cu echipa, ofeream randamentul necesar şi marcam aproape în fiecare meci. De aceea, niciun coleg nu mi-a reproşat nimic, că de ce aş juca dacă nu vin la toate antrenamentele”. Vremuri şi vremuri.

“Încălzirea” dinaintea unui meci, pe vremea când juca la juniorii lui CSȘ Șoimii

Curajul de a “vrea să fie mare”

Campania Gillette “Vreau să fiu mare” era o rampă de lansare pentru tinerele talente şi, an de an, stârnea interesul puştilor născuţi în anii 2000. În 2009, după o pauză de trei ani, caravana poposea din nou pe meleagurile sibiene. Miza era uriaşă: o lună de pregătire la FC Porto (n.r. schimbată ulterior cu AS Roma), un an la Școala de Fotbal “Gică Popescu” şi alte noi orizonturi. Până atunci, trebuia să treci şi de faza finală de la Craiova. Samuel aflase mult prea târziu de campania Gillette de la Sibiu şi nu apucase să se înscrie, dar şi-a luat inima în dinţi şi a plecat spre Municipal, singur, deşi acţiunea de selecţie se afla în derulare. “Nu mi-am făcut mari speranţe, ştiam că dacă nu te înscrii nu mai ai şanse. Ajuns la stadion, am vorbit cu domnul Emeric Ienei. A rămas surprins că nu am auzit mai repede de o astfel de oportunitate. Spre uimirea celorlalţi care erau deja sortaţi, m-a acceptat. Venind târziu, am apucat să joc doar un joc 11 contra 11. Nu am făcut nimic tehnic, cu jaloane, precum ceilalţi. Însă, acele puţine minute m-au ajutat să-i conving pe antrenori. La sfârşit, am fost printre primii aleşi…”, se conectează, în trecut, pentru câteva momente, la tabloul “Gillette”. Alături de sibienii Cătălin Nasta, Claudiu Şolea, Tudor Calborean şi Ionuţ Grecu, cât şi de rezervele Dan Pavel şi Alex Comşa, Samuel s-a calificat la faza finală, de la Craiova.

După o săptămână în marea finală de la Craiova, Sibiul uimea. Cinci jucători din judeţul Sibiu se aflau printre câştigătorii Gillette: Daniel Pavel, Cătălin Nasta, Claudiu Şolea, Dan Grecu şi Samuel Limbăşan. Samuel, împreună cu ceilalţi colegi, erau propulsaţi pentru un an la Școala de Fotbal “Gică Popescu”. Școală ce a pornit în 2000 cu un suflu nou pentru tinerele talente din România şi care şi-a dat ultima suflare în 2014. Deşi simţea că atinge cerul cu creştetul capului, Limbăşan nu s-a lăsat îmbătat de parfumul unor gânduri care mai de care mai sofisticate, ci a preferat să rămână cu picioarele pe pământ. “Nu sunt genul să mă dau mare”, explică acesta.

Samuel, la marea finală “Gillette” de la Craiova, alături de Gică Popescu şi colegul său de la CSȘ Șoimii, Cătălin Nasta

A rămas cu o experienţă. Atât. Cu o experienţă impregnată într-o nouă pagină din albumul cu amintiri şi cu un bilet spre Sibiu. După un an, Samuel se întorcea acasă. Nu singur, ci împreună cu ceilalţi sibieni. “Nu m-am simţit în elementul meu acolo. Cei din Craiova m-au folosit pe postul de fundaş central, deşi eram atacant. Domnul preşedinte Samfir a decis treaba aceasta. Nu o înţeleg nici acum. Chiar dacă le spuneam că îmi doream să joc atacant, ei nu mă lăsau. Doar o dată am jucat, într-un meci oficial, în care am înscris de patru ori. Ei aveau părerile lor şi nu puteam să fac nimic. Au zis să mai rămân, dar nu am vrut să mai irosesc un an”, rememorează secvenţe dintr-o experienţă marcantă.

în tricoul Școlii de Fotbal “Gică Popescu”

Ajuns înapoi de unde a plecat, la CSȘ Șoimii, simţea cum o briză răcoroasă îi trecea peste şirea spinării. Era dezamăgit de “mentalitatea românească” de la Craiova. Credea că ideile perimate, care i-au fost vârâte cu forţa pe gât, i-au făcut mai mult rău decât bine. Dorea să se ridice de la pământ şi nu ştia spre ce punct să se îndrepte. “Ce să fac? Să iau legătura cu mătuşa mea din Germania şi să dau probe acolo? Numai plecând aş putea reuşi”, murmura în gând. Era tema chinuitoare ce-i transforma nopţile în zile.

O valiză şi un curaj nebunesc – aventura nemţească

Cu o valiză plină cu amintiri, cu o doză nebunească de curaj şi cu un motto care i-a călăuzit paşii încă de când era o firmitură de om – “Trebuie să ai atitudine pentru a reuşi” – temerarul sibian decidea să ia viaţa în piept, plecând pe meleagurile nemţeşti pentru a-şi “depăşi limitele”, cum îi place şi acum să spună. La doar 16 ani, sibianul avea deja maturitatea unui om care s-a lovit de greutăţile vieţii încă de la o vârstă fragedă.

A început să trimită e-mail-uri la echipe din Germania şi, într-un final, norocul i-a tras cu ochiul. Echipa de juniori a clubului din Bundesliga 2, Fortunda Dusseldorf, l-a chemat să vadă de ce este în stare. “La început au fost sceptici, pentru că distanţa între locul unde locuiam la mătuşa mea şi Dusseldorf era destul de mare şi ei nu dispuneau de internat. Într-un final, mătuşa mea a zis că pot locui la ea şi să fac naveta, 20 de km. Am fost două săptămâni în pregătire cu ei şi apoi mi-au transmis că mă vor la echipă”, aşa a început aventura sa în Germania.

“Mi-a fost greu să mă adaptez. Am jucat în primul sezon puţin. Am marcat 10 goluri din 11 meciuri. Însă, în al doilea sezon am fost mai încrezător şi am înscris 33 de goluri în 22 de meciuri. Totuşi, a fost cineva acolo care nu m-a plăcut şi din această cauză nu am fost luat la echipa a doua de seniori. M-am antrenat de multe ori acolo, dar până la urmă a trebuit sa plec”, susţine Samuel Limbăşan.

Samuel, aflat într-un duel de recuperare a mingii, pe vremea când evolua la juniorii echipei de Bundesliga 2 Fortuna Dusseldorf

A bătut palma cu FC Botoşani, dar transferul a căzut

De la Fortuna Dusseldorf s-a transferat la RW Essen şi după un sezon petrecut acolo, sibianul susţine că ar fi ajuns la un acord cu FC Botoşani (n.r. echipă ce tocmai promovase în Liga I în 2013), însă din nou “mentalitatea românească” ar fi blocat înţelegerea. “Trebuia să ajung la ei, dar am experimentat aceeaşi mentalitate românească. Am vorbit personal cu directorul clubului (n.r. Anton Heleşteanu) deoarece impresarul meu vorbea doar pe engleză cu dânsul. Era vorba să merg sâmbăta în România să mă vadă la treabă. Vorbisem despre contract, locuinţă, totul era pus la punct. Iar joi se anulase totul. Am încercat să le cer explicaţii, dar nu au mai răspuns la telefon”, mărturiseşte fotbalistul.

Într-un meci sub tricoul lui RW Essen, împotriva echipei a două a formaţiei din Bundesliga 1 FC Koln

Umăr la umăr cu Borussia Dortmund

La RW Essen a activat până la începutul acestui an, când, revenit după o accidentare (n.r. fractură de metatarsian) ce l-a ţinut departe de gazon timp de patru luni, a decis să plece la FC Kray (n.r. formaţie din aceeaşi ligă), pentru a avea şanse de a evolua. “Am fost tot turul sezonului 2014-2015 accidentat şi am decis să părăsesc echipa pentru a avea şanse să joc. Când am plecat,  Essen era pe primul loc, cu 13 meciuri fără înfrângere, şi se bătea la promovare pentru liga a treia. Am simţit că nu voi putea să intru să joc, ţinând cont că am revenit după o perioadă lungă de accidentare”.

Cel mai frumos moment petrecut în Germania? “Finala din Pokal, contra MSV Duisburg, în faţa a 20.000 de oameni, pe care, din păcate, am pierdut-o la penalty-uri”. Alte două momente care l-au făcut să exclame: “În meciuri de acestea poţi să-ţi vezi nivelul la care eşti” au fost întâlnirile amicale cu Borussia Dortmund şi Borussia Monchengladbach, când a avut ocazia să le sufle în ceafă unor jucători mari ca Aubameyang, Mkhitaryan sau Immobile. “Am fost impresionat. La ei totul părea simplu”, susţine Samuel.

Finala regională din Pokal contra lui MSV Duisburg, pe când evolua la RW Essen. Meci pierdut la penalty-uri. O victorie ar fi adus-o pe Essen în Cupa oficială a Germaniei, alături de principalele forţe ale Bundesligii

Umăr la umăr cu jucători de Bundesliga 1. Samuel, în meciurile amicale cu Borussia Dortmund şi Borussia Monchengladbach

“Sunt de părere că nivelul regionalliga este de asociat cu nivelul echipelor aflate după poziţia a şaptea din Liga I din România. Au fost jucători în probe, pe când eram la Essen, de la Gaz Metan Mediaş şi Oţelul Galaţi care nu au fost acceptaţi. Știu că cel de la Gaz jucase în Europa League, în meciul cu Mainz. Din păcate, nu-i mai reţin numele… ”

“Visul meu este să-mi ating limitele şi să le depăşesc. Simt că pot mai mult, mai bine. Nimic nu e imposibil…”, rămâne cu aceeaşi dorinţă, încă de când era o bucăţică de om…

Mai jos puteţi vedea acţiunea video a campaniei “Vreau să fiu mare” – Sibiu 2009, în care Samuel s-a calificat în finala de la Craiova:

Mai jos sunt imaginile video dintr-un interviu din 2011, cu puţin timp după ce a fost legitimat la juniorii Fortunei Dusseldorf:

Foto: arhiva personală/facebook

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986