Cap de pluta

Pe internet a apărut ieri o petiție. Nimic nou. Nenumărați concetățeni de-ai noștri au impresia că așa se schimbă lumea, cu un like pe Facebook, cu o petiție anonimă. Pentru ei, spiritul civic aici se oprește. Fabulosul, nu în sensul bun al cuvântului, acestei petiții este subiectul. Respectivul solicită retragerea cetățeniei Simonei Halep. Acest cretin consideră că n-ar trebui ca Simona Halep să fie româncă pentru că a pierdut semifinala turneului de la Stuttgart. Și că a renunțat la onoarea de a participa alături de naționala de tenis la meciurile de Fed Cup împotriva Canadei pentru Porsche-ul care se dă ca premiu în acest turneu. Motive suficiente pentru imbecil ca să pună în spațiul public o asemenea petiție. 

Subiectul a fost mult prea mult dezbătut și amplificat de presa românească ce nu pare să înțeleagă pe de-antregul acest fenomen iscat de rezultatele Simonei. Au curs tone de cerneală dezbătând patriotismul acestei tinere care a pus România pe harta tenisului mondial. Și se pare că foarte mulți oameni nu înțeleg cu adevărat modul în care funcționează sportul de performanță, mai ales dacă vorbim de sporturile de echipă, cazul tenisului în Fed Cup. Poate autorul petiției nu și-a pus întrebările pe care urmează să i le adresez. Câți români ar fi auzit de Andreea Mitu dacă Simona Halep juca în meciurile împotriva Canadei? Cum ar fi avut această minunată tânără șansa să joace într-un meci cu asemenea încărcătură împotriva unei jucătoare de top 10 și să o și învingă? Ce înseamnă o echipă dacă liderul trebuie să ducă totul în spate, fără a da șanse și celor din plutonul secund să se afirme. Am auzit comentarii asemănătoare când sibianul nostru, Victor Cornea, a intrat în lotul lărgit al lotului masculin de Cupa Davis. Exact aceleași stupide idei preconcepute. Cu cât statuia virtuală a liderului unei echipe este mai mare, cu atât mai greu este ca cei din umbra lui să se dezvolte și să își crească nivelul. Simona Halep, Adrian Ungur, etc. etc. etc. nu vor fi la nesfârșit lideri imbatabili în teren. Nu își vor păstra jocul la același nivel pe vecie. Locul lor va fi cedat la un moment dat cuiva. Iar acel cuiva are nevoie de încredere, de sprijin și susținere, de botezul focului. Iar cu cât mai fraged e, cu atât mai mari șanse sunt pe viitor. E un concept pe care fiecare manager de echipă ar trebui să îl înțeleagă și să îl aplice, că viitorul stă în tineri. Orice proiect pe termen lung trebuie să țină cont de asta și nu de rezultatul pe moment. Iar noi, alături de ei, ar trebui să înțelegem cu atât mai bine asta. Dacă ne dorim să mai vedem tenis la cel mai înalt nivel și peste 5-10 ani. Dacă nu, vom trăi din nou din amintiri, la fel cum facem cu Ilie Năstase sau cu Virginia Ruzici.