Duminică,
28.04.2024
Cer Senin
Acum
7°C

Cartierul Marmelada: se inchide si strada Strugurilor

De săptămâna aceasta va fi închisă circulația pe strada Strugurilor, pentru lucrări de modernizare. Potrivit estimărilor reprezentanților administrației locale, lucrările se vor încheia la jumătatea lunii iulie, anul acesta. ”Constructorul va demara într-o primă etapă modernizarea canalizării pluviale şi menajere, urmând să refacă şi sistemul rutier. Comisia de Circulaţie a acordat avizul pentru aceste lucrări care se vor încheia la jumătatea lunii iulie 2015. Valoarea lucrărilor pe această stradă este de 379.113,93 lei”, arată reprezentanții Primăriei Sibiu, într-un comunicat de presă.
Alături de strada Strugurilor, în același contract de lucrări atribuit firmei Hidroconstrucția SRL pentru suma de 1,5 milioane de lei intră și lucrările de modernizare a străzii Gutuilor. ”Până în prezent s-a lucrat pe strada Gutuilor, unde pe tronsonul dintre strada Părului şi strada Vişinilor s-a turnat deja primul strat asfaltic. Constructorul continuă amenajarea carosabilului pe cel de-al doilea tronson şi a trotuarelor pe întreaga stradă”, susțin reprezentanții Primăriei Sibiu.

Foto: Google Street View

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 659

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

RADU

Acum 9 ani

De str.Baicoi a-ti uitat !!! \"Gurile rele \" zic ca figureaza reabilitata si asfaltata,de mult..........?!
Raspunde

sofer batran si prost

Acum 9 ani

bai frustratule cu giratorile ,acum in sibiu sunt spre deosebire de perioada comunista ,cind numai ai tai activisti circulau pe contrasens si fiecare intreprindere era obligata s-a foloseasca tractiune ,balegoasa ,erau in jur de 5000 de masini care circulau o data pe saptamina ,impar si o saptamina par +cota era era de 20 l de masina ,daca aveai problema bagai metanol ,acum in sibiu sunt undeva la vreo 300 000 de masini si s-a nu pui ca sibiul este cel mai traficat oras ,noi find buricu tari ,bai creier spalat cind erai tu pe caii mari la judeteana de partid nu se impunea ,de ce nu a-ti gindirt cind s-a construit cartierele de bloace si parcari ,mai si judeca ca de acea am ajuns ca tara unde suntem ,izolativa si traiti ca la satele din virfu muntelui ,ofticosilor ,bai nu johannis ,elaboreaza proiectu de trafic ,acolo sunt tot felu de experti pentru fluidizarea traficului ,bai buba la poponeata ,acolo la intersectia ,bilea cu stf cel mare si trebuie un giratoriu ,ba lasa orasu si dute pe coclaluri si i-ai cu tine si pe aia care gindesc ca tine ,cit mai multe ,sensuri unice si giratori ,cum este in toate orasele civilizate din vestu europei ,bai dupa evolutia sibiului in urmatori ani s-ar putea dubla numaru masinilor ,atunci s-a te aud cind vei vedea un trafic blocat ,mai si gindeste ca nu ai capu ,numai ca coperis s-a nuti ploua in git
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus