Singuratatea Imparatului Romanilor

Ultima dată când am intrat în restaurantul de trei stele (așa apare la intrare) al hotelului Împăratul Romanilor era ceva masă oferită de ziua polițiștilor sau ceva de genul acesta. Oricum, demult. Iar cum copilul voia ceva liniștit, am gândit că nu e rău să încerc și în afara unor chermeze oficiale bucătăria hotelului ”de frunte” al centrului orașului.
N-aveam să mă înșel în ceea ce privește liniștea. La ora la care Sibiul se pregătește de cină, restaurantul situat în zona zero a orașului era gol, cu excepția unei mese ocupate de ”ai casei”, având în față câte o apă. ”Uuuuu, aici e ca într-un palat… Da’, de ce e așa gol?”, s-a mirat sincer copilul printre zecile de mese. Răspunsul avea să vină o oră mai târziu.
E curat în restaurant, iar scaunele și mesele vechi din lemn sunt acoperite cu un strat proaspăt de vopsea albă, pușcată pe alocuri pe la colțuri. Atmosfera e ”pufoasă”, probabil din cauza mochetei în ton cu perdelele auriu-vișinii care cad greu  peste marginile multelor oglinzi înrămate în lemn vopsit tot auriu. ”Pufoșenia” atmosferei este amplificată de muzica ce se aude dintr-un colț… probabil o singură boxă sau un casetofon (mai știi, poate chiar pick-up) din care se aud refrenuri celebre în alte vremuri, gen ”se bastasse una canzone” a lui Eros Ramazzotti sau Sandokan-ul celor de la Oliver Onions.
În sala restaurantului nu este tot timpul un chelner care să fie cu ochii pe tine. Deci nici să te vadă când vii. Cu toate acestea, nu am așteptat mult până am primit meniurile. ”Am încercat să selectăm câteva dintre delicioasele specialități din trecut, pentru a le combina cu ce este mai bun în prezent”, scrie în ”introducerea pasionată (sic!)” redactată în fruntea meniului, introducere care laudă pasiunea și istoria bucătăriei de la ”Römischer Kaiser”.
Am dat paginile și nu prea am găsit vechiul combinat cu nou. Adică, aceleași salate (grecească, de crudități etc.), aceleași ciorbe (de burtă, țărănească de văcuță), aceleași feluri de vită, pui, porc sau aceleași paste ca mai peste tot.
Dar după ce am comandat un rasol de vită cu legume și sos de hrean pentru mine, plus un pui în sos curry pentru odraslă, am înțeles unde bate – fără să vrea – ”introducerea pasionată”. Rasolul meu mai mergea cum mergea, dar legumele puse alături erau din pungile ”cu de toate” înghețate prin supermarket-urile care mai nou au înțesat marginile orașului. Iar hreanul… hreanul era bun până îl plimbai de două ori prin gură ca să îți dai seama că e amar. Puiul cu curry… normal.
Noroc cu papanașii, care erau sigur prăjiți în bucătăria de pe centru, căci pentru terina de ciocolată cu vișine n-aș prea băga mâna în foc că ar avea aceeași sursă și nu tot un supermarket.
La final, rămân ca puncte pozitive liniștea și servirea promptă.
Una peste alta, prețurile sunt în partea de jos a unui restaurant cu pretenții: am dat patru lei pe o apă plată, 12 lei pe un fresh de portocale, 18 lei pe puiul în sos curry și alți patru lei pe cartofii fierți puși alături, 21 de lei pe rasolul de vită, 1,5 lei pentru ceva pâine, 14 lei pentru papanași, 12 lei pentru terina de ciocolată și ”clasicii” șase lei pentru o cafea. În total, 92,5 lei. N-aș mai trece prea curând.

Împăratul cu haine noi

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Turnul Sfatului