Senatorul liberal Nicolae Neagu a declarat astăzi că sunt șanse însemnate ca în luna iunie PNL să propună un nou guvern, în locul Cabinetului Ponta. Neagu susține că la reuniunea Consiliului Național al PNL din 23 mai se va pune la punct moțiunea de cenzură care poate dărâma Guvernul Ponta. ”Există șansa ca moțiunea de cenzură pe care o pregătim pe o temă extrem importantă pentru România și români să atragă parlamentari din alte formațiuni politice, inclusiv de la cei care astăzi sunt alături de majoritatea PSD – UNPR și să formeze o majoritate parlamentară pe lângă PNL, fără ca PNL să racoleze”, a declarat Neagu în cadrul unei conferințe de presă.
Întrebat care va fi tema moțiunii de cenzură, senatorul a răspuns în stilul său personal: ”Cu siguranță vorbim despre teme care ar trebui să fixeze interese naționale sau interesul național al României, dar pe teme care fixează progresia României în concept european, nu doar învârtirea și staționarea în zona consumului propriu”, a explicat Neagu.
Copreședintele PNL Vasile Blaga a anunțat la sfârșitul lunii aprilie că liberalii se vor reuni pe 23 mai la Pitești în cadrul Consiliului Național, unde va fi aprobată forma finală a programului de guvernare al acestui partid, dar se va discuta și despre moțiunea de cenzură.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Periscop
Acum 2 ore
Excelent +1
Acum 2 ore
Bastiu
Acum 2 ore
Aci Duțu
Acum 3 ore
Emil