Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Noaptea Muzeelor dezvaluie expozitii din toate colturile lumii la Muzeul Astra

Noaptea Muzeelor aduce la Muzeul Astra o incursiune într-o serie de expoziții captivante, începem cu „Din cultura şi arta popoarelor lumii”, o expoziţie cu un patrimoniu unic în România. Turiştii şi sibienii vor putea adimira piese etnografice de pe alte continente datând din secolul al XIX-lea, toate culminând cu o mumie egipteană cu sarcofag pictat, veche de peste 2000 de ani (Perioada Ptolemaică târzie). Vor fi organizate vizite ghidate în cadrul expoziţiei între orele 20:00 şi 22:00.

“Ne continuăm călătoria prin Muzeu şi ajungem în Sala Studio, unde devenim martori la Sibiul imortalizat în nonculori şi apoi transpus în artă de îndrăgitul fotograf sibian Fred Nuss. Fred Nuss este un fotograf profesionist care a fost constant alături de Muzeul ASTRA şi de sibieni în ultimii 50 de ani. Din expoziţie denumită sugestiv ,,Sibiul în alb şi negru” fac parte în jur de 100 de fotografii care reliefează Sibiul anilor `60-`70 , cu tot cu atmosfera specifică acelor vremuri. De altfel, foarte multe elemente prezente în fotografiile respective nu mai pot fi admirate în prezent fiindcă au dispărut”, spun reprezentanţii muzeului.

La subsolul clădirii se poate vizita expoziția temporară Nirai Kanai și Onari-gami. Viață spirituală în Okinawa, Japonia. Expoziţia cuprinde 170 de fotografii realizate de Alina-Alexandra Rădulescu - în prezent doctorandă a Universității Ryukyu din Okinawa (Japonia). Ilustratele respective conturează prin intermediul unor festivaluri tradiționale, ritualuri și concepte-cheie care țin de viața spirituală în Okinawa. Nirai Kanai și Onari-gami. Viață spirituală în Okinawa, Japonia evidențiază strânsa legătură dintre ciclurile tradiționale ale vieții agricole și a celei spirituale nipone

Noaptea Muzeelor va avea loc în 16 mai.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus