Luni,
18.08.2025
Parțial Noros
Acum
20°C

Deputatii din comisiile juridica, de agricultura si mediu au respins reexaminarea Codului silvic

Deputaţii din comisiile juridică, de agricultură şi mediu au respins, marţi, cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic, fiind înregistrate 35 de voturi "împotriva" cererii şi 21 "pentru"'.În timpul dezbaterilor au avut loc dispute procedurale, deputaţii PSD susţinând că în comisii trebuie votat direct asupra acceptării sau respingerii cererii de reexaminare, în timp ce PNL a dorit să se dea cuvântul reprezentanţilor societăţii civile, Consiliului Concurenţei şi să se dezbată punct cu punct obiecţiile preşedintelui, informează Mediafax. După discuţii generale, s-a exprimat votul, fiind decisă respingerea cererii de reexaminare.
În niciuna din cele trei comisii parlamentare nu face parte vreun deputat de Sibiu.
Totodată, Senatul a respins cererea de reexaminare trimisă de preşedintele Klaus Iohannis, la legea pentru modificarea şi completarea Codului Silvic, legea fiind adoptată în varianta iniţială şi trimisă Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, pe 23 martie, Parlamentului, Legea pentru modificarea şi completarea Codului Silvic, spre reexaminare, pe motiv că are prevederi de natură să limiteze activitatea operatorilor economici şi creează premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

tim

Acum 10 ani

Iohannis si austriecii prieteni intru spolierea natiei asteia si asa vai de mama ei. Tradare nationala .
Raspunde

Onkel Klaus

Acum 10 ani

Rusine sa le fie celor care au permis jegosilor de austrieci sa-si bata joc de padurile romanesti,aici e bagat in cardasie cu austriecii si clampaul mutalau de iohannis,HUOOOO TRADATORI JEGOSI!!!!!!!!!
Raspunde

jupinu

Acum 10 ani

bai ce motiv de spalare de creier a-ti gasit ,ba pohtihotilor ,in 2003 cind ,a vindut a vostru ,nastase en case la austieci ,petrom ,paduri etc ,johannis era un simplu primar la sibiu ,nu mai incercati sa-i puneti in circa toate jafurile voastre facute in 25 de ani ,asociati imediat originea lui johannis cu austrieci ,voi majoritari a-ti vindut tara nu johannis ,speculativilor ,johannis trebuie s-a repare ce a-ti strcat in cei 25 ani de jaf ,ba cit tupeu pe voi capitalisti de cumetrie ,sunteti disperatri ca nu mai puteti baga mina in banetu tari si va folositi televiziunile conduse de fosti securisti de pina in 89 sa-l denigrati permanent ,far nu va tine coardelor ,voi a-ti distrus natia ,cei 5 000 000de concetateni au fugit din tara din cauza voastra ,bai cautati buba la deturnarile de fonduri facute de ai vostri ,bechtel ,petrom ,microsoft ,sidex ,etc ,spoolatori de creiere ,johannis date la ei de ceata de misei sparge buboiu coruptiei si la beciu domnesc cu ei mama lor de MISEII,asta va fi un nou FIS marca psd
Raspunde

alzara

Acum 10 ani

Direct proportional cu vechimea in administratia centrala este si responsabilitatea TUTUROR partidelor (?) in distrugetea mediulii, cea mai marr crima postdecembrista (prim efecteke ireversibilein timp) .
Raspunde

teleke

Acum 10 ani

La astia daca le zici adevarul in fata il caracterizeaza ca \"atac dur\", nu o data am auzit expresia asta in timp ce ei vin cu tot felul de ticalosii si smecherii. Nu Johannis o vindut padurile ce tot incercati sa-l asociati de intelegere cu firma austriaca. Voi le-ati ati vindut, date la ei Johannis, pune-i sa probeze ceea ce zic, da-i in judecata si ia-le banii ca alta data sa vorbeasca ceea ce trebuie, nu sa bata cimpii ptr. interesele lor.
Raspunde

Monica

Acum 10 ani

Mintea supraconştientă rezolvă automat şi în mod continuu orice problemă ivită pe drumul către împlinirea scopului, atâta vreme cât scopul este clar. Dacă scopul este să câştigaţi bani mulţi şi aveţi clar în minte suma pe care doriţi să o câştigaţi sau să o economisiţi, în cele din urmă îl veţi atinge. Asta scrie celebrul *** în cartea ”Succesul în viață”.***part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, *** la *** lapuste_monica***
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus