Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Subunitatea ISU de la Avrig, aproape de final

Subunitatea ISU de la Avrig, aproape de final

Până la sfârşitul lunii iulie, subunitatea pentru Situaţii de Urgenţă din Avrig îşi va începe activitatea. Primarul oraşului Avrig, domnul Arnold Klingeis, împreună cu Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” (ISU) al judeţului Sibiu, colonelul Cosmin Balcu şi viceprimarul oraşului Avrig, Daniel Cermonea, au efectuat astăzi o vizită în teren la subunitate ISU care se costruieşte în Avrig. Cei trei au stabilit de comun acord faptul că lucrările avansează bine şi au înaintat drept termen de finalizare a ivestiţiei data de 31 iulie 2015.

“Vom face tot posibil ca în data de 31 iulie să tăiem panglica acestei subunităţi de pompieri. În această zonă este foarte mare nevoie de o astfel de unitate care să deservescă întregul areal cuprins între Bâlea, Bruiu şi Turnu Roşu. Această investiţie a fost un angajament pe care ni l–am asumat şi mă bucur să pot spune că în curând va fi şi finalizată”, a declarat Arnold Klingeis, primarul oraşului Avrig.

“Această subunitate, atât de necesară în zonă, va funcţiona cu un număr de aproximativ 80 de persoane, cu tot cu personalul auxiliar, care vor lucra în trei schimburi, pentru a asigura gărzi permanente. Pentru început va avea în dotare o ambulanţă SMURD şi două autospeciale de stins incendii cu apă şi spumă, dar în timp ne vom extinde dacă va fi nevoie”, a explicat coloneul Cosmin Balcu, inspector şef în cadrul ISU Sibiu.

“La ora actuală lucrările la subunitate sunt finalizate în proporţie de aproximativ 80 la sută. Acum se lucrează la finisajele interioare şi urmează introducerea utilităţilor şi achiziţionarea mobilierului, procedură care intră tot în sarcina Primăriei Avrig. În paralel se lucrează la amenajarea curţii interioare. De asemenea trebuie să găsim soluţii de finanţare pentru asfaltarea drumului care duce la această subunitate”, a spus viceprimarul Daniel Cermonea.

Construcţia la subunitatea ISU din Avrig a început în anul 2012, iar contractul, în valoare de 1.417.889,19 lei, fără TVA, a fost încheiat cu firma S.C. BMT Trans S.R.L. În 2014 a fost încheiat un nou contract, în valoare de 372.063,52 lei, cu firma S.C. Balor Cons S.R.L., pentru a grăbi lucrările, în prezent cele două firme lucrând în paralel.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus