Vizită istorică a președintelui României, Klaus Iohannis, la Vatican, unde s-a întâlnit cu Suveranul Pontif, Papa Francisc. În timpul vizitei oficiale, Klaus Iohannis i-a înmânat Sanctității Sale o monedă de aur, dar și o gravură cu Sibiul, realizată de artistul Stefan Orth. "Este o gravură care reprezintă oraşul meu natal, unde am fost şi primar, o imagine din centrul Sibiului. Fiecare din aceste biserici reprezintă o confesiune şi convieţuiesc de multe secole, în centrul oraşului, după cum v-am prezentat situaţia frumoasă de convieţuire şi etnică, şi religioasă şi culturală, din România", i-a spus Klaus Iohannis Sanctităţii Sale, Papa Francisc, arată Mediafax.
Președintele României și-a pregătit din timp cadourile pentru Papa de la Roma. Reprezentanți ai Administrației Prezidențiale l-au contactat pe graficianul sibian Stefan Orth și au ales mai multe gravuri realizate de acesta. Fotocopiile au fost, apoi, analizate și a fost aleasă o lucrare reprezentând Sibiul vechi (FOTO), realizată în anul 2007, când la Sibiu s-a desfășurat a treia Adunare Ecumenica Europeana. "Sibiul este un loc-model în Europa, unde se conviețuiește în mod creștin. Avem toate confesiunile istorice - greco-catolică, catolică, protestantă (evanghelic și reformat) și ortodoxă. În lucrarea aceasta apar turlele tuturor bisericilor celor cinci confesiuni, din centrul orașului și mă bucur că a fost aleasă de președintele României", a declarat Stefan Orth.
Klaus Iohannis a ajuns astăzi la Vatican la ora 11.25, unde a fost întâmpinat de garda elvețiană. Exact la ora 11.30, așa cum era planificat, președintele României a fost întâmpinat de Papa Francisc, care a remarcat, râzând, "Ați sosit exact la timp".
Vizita lui Klaus Iohannis la Vatican nu a rămas fără urmări. Potrivit Mediafax, Administraţia Prezidenţială a anunţat, astăzi, după primirea preşedintelui în audienţă de către Sanctitatea Sa, Papa Francisc, că Suveranul Pontif a acceptat cu plăcere invitaţia din partea şefului statului de a vizita România şi că data vizitei va fi stabilită pe canale diplomatice.
Programul şefului statului, însoțit la Vatican de Carmen Iohannis, mai cuprinde vizitarea Bazilicii Sfântul Petru, depunerea unui buchet de flori şi păstrarea unui moment de reculegere la mormântul Papei Ioan Paul al II-l
Vizita lui Klaus Iohannis la Vatican nu a rămas fără urmări. Potrivit Mediafax, Administraţia Prezidenţială a anunţat, astăzi, după primirea preşedintelui în audienţă de către Sanctitatea Sa, Papa Francisc, că Suveranul Pontif a acceptat cu plăcere invitaţia din partea şefului statului de a vizita România şi că data vizitei va fi stabilită pe canale diplomatice.
Programul şefului statului, însoțit la Vatican de Carmen Iohannis, mai cuprinde vizitarea Bazilicii Sfântul Petru, depunerea unui buchet de flori şi păstrarea unui moment de reculegere la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Carmen Iohannis , klaus iohannis , Administraţia Prezidenţială , presedintele Romaniei , Suveranul Pontif , Stefan Orth , Adunare Ecumenica Europeana , Sanctității Sale , Potrivit Mediafax , Administraţiei Prezidenţiale , Bazilicii Sfântul Petru , Klaus Iohannis Sanctităţii Sal , Papei Ioan Paul , Sanctitatea Sa Papa Francisc , Papa Francisc
Vizualizari: 1204
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sebastian Petrumihai Dendrologea ( pensionar, 50 de ani, senator )
Acum 1 oră
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 1 oră
Asdfasdf
Acum 1 oră
Asdfasdf
Acum 1 oră
Un român