Primele două zile de pe tabloul principal al turneului de tenis feminin Pamira Open, în care s-au derulat meciurile din turul întâi, au adus şi primele mari surprize. Trei capi de serie din cei opt au părăsit prematur zgura de la Sibiu.
Favorita numărul 1, eliminată
Printre cele trei favorite eliminate se regăseşte şi jucătoarea cotată cu prima şansă înaintea turneului, Cristina Ene (19 ani). Cea care a provocat marea surpriza este unguroaica Fanni Stollar, o tânără de doar 16 ani ce a izbutit să întoarcă scorul de la 1-0 în favoarea Cristinei Ene, după un prim set în care românca părea că se va impune fără mari probleme: 6-3 în primul set. Din debutul setului doi, lucrurile au luat o turnură neaştepată pentru favorita numărul 1 a turneului, care nu şi-a mai găsit acurateţea şi nivelul ridicat de joc arătat în prima parte a disputei şi a capotat două seturi la rând cu acelaşi scor cu care şi-a adjudecat primul set, 6-3. Meciul terminându-se cu victoria tenismenei de doar 16 ani: 3-6, 6-3, 6-3.
Cristina Ene pune evoluţia slabă din seturile 2 şi 3 pe seama “vântului” care a pus-o într-o reală dificultate, împiedicând-o să-şi etaleze loviturile câştigătoare din debutul meciului. “A fost un meci extrem de disputat, cu un nivel bun de joc. Condiţiile au fost cam grele, din cauză că a bătut vântul foarte tare. Toate seturile s-au jucat intens şi diferenţa s-a făcut la câteva puncte. Nu mi s-a legat foarte bine jocul astăzi, nu am putut intra 100% în ritm şi acest lucru mi-a adus înfrângerea”, explică eşecul Cristina Ene, pentru Turnul Sfatului.
Alţi doi capi de serie, out
Ceilalţi doi capi de serie care au fost opriţi prematur în drumul lor spre fazele superioare sunt Ioana Loredana Roşca (3), care a capotat surprinzător în faţa unei franţuzoaice ajunse pe tabloul principal din posura de “lucky loser”. Lea Tholey, jucătoare ce pierduse în calificări şi care mai primise o şansă din partea organizatorilor, a reuşit să furnizeze o mare surpriză, trecând de favorita numărul 3 cu scorul de 7-5, 6-1. Cealaltă favorită ce a spus “adio” turneului este Cristina Adamescu (7). Românca a fost pulverizată de o belgiancă hotărâtă să încheie meciul cât mai repede. Deborah Kerfs a închis conturile cu un sec 6-0, 6-3, scor care nu mai lasă loc de interpretări, deşi belgianca pornea din postura de outsider.
Celelalte rezultate:
Anjana SURESH (CAN) (Q) - Janja KOVACEVIC (SRB) (Q) 4-6 3-6
Justine DE SUTTER (BEL) - Federica ARCIDIACONO (ITA) 0-6, 6-1, 7-5
Iuliana OANTE (ROU) (Q) - Simona IONESCU (ROU) 4-6, 6-7 (2)
Viktoria KUZMOVA (SVK) - Camille CHELI (FRA) 3-6, 6-4, 6-2
IlonaGeorgiana GHIOROAIE (ROU) (Q) - Daniela CIOBANU (MDA) 5-7, 3-6
Gabriela Nicole TATARUS (ROU) (LL) - Miriam Bianca BULGARU (ROU) (Q) 4-6, 2-6
Raluca CIUFRILA (ROU) (Q) - Anna BONDAR (HUN) 4-6, 5-7
Imane Maelle KOCHER (SUI) - Georgia Andreea CRACIUN (ROU)3-6, 5-7
Madalina GOJNEA (ROU) (Q) - Mihaela Lorena MARCULESCU (ROU) (WC) 1-6, 4-6
Irina FETECAU (ROU) - Oana DANESCU (GER) (Q) 6-1, 6-3
CameliaElena HRISTEA (ROU) (WC) - Gabriela DUCA (ROU) 3-6, 6-2, 6-4
Kerstin PECKL (AUT) - Ioana GUNA (ROU) (WC) 6-4, 6-3
Ana Bianca MIHAILA (ROU) - NicoletaCatalina DASCALU (ROU) 0-6, 4-6
Iată situaţia de pe tablou şi împerecherile pentru turul al doilea:
Mâine, începând cu ora 10:00, sunt programate meciurile din turul al doilea.
Foto: zerofotbal.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Turnul Sfatului , Cristina Adamescu , Cristinei Ene , Lea Tholey , Cristina Ene , Deborah Kerfs , Gabriela Nicole , Fanni Stollar , Georgia Andreea , Imane Maelle , Ioana Loredana Roşca , Pamira Open , Mihaela Lorena , Miriam Bianca , Soprana Bianca Ionescu
Vizualizari: 485
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Ron
Acum 4 ore
Mariana Deacu
Acum 4 ore
BittDanman
Acum 4 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 4 ore
Gheo Poplaceanul