FDGR susține că este prea devreme pentru a stabili ceva în perspectiva alegerilor locale de anul viitor. Primarul interimar în funcție a aruncat săptămâna trecută o ”aroganță”: ”Nu știu dacă voi candida”, a anunțat Astrid Fodor. Social – democrații așteaptă toamna pentru a stabili ceva, dar nici aici nu este grabă. Liberalii caută și ei soluții, însă nu reușesc să iasă dintr-o dilemă: vor avea sau nu candidat la Primăria Sibiu?
FDGR: de ce să ne grăbim?
Primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, a declarat săptămâna trecută că nu știe dacă va candida anul viitor la alegerile locale. Întrebată de declarațiile anterioare, în care și-a exprimat intenția clară de a candida, Fodor a spus acum ă ea s-a referit tot timpul la alegerile parțiale, nu la cele generale. ”Eu nu știu dacă voi candida, eu n-am răspuns la această întrebare. V-am spus doar că pentru funcția de primar interimar, când se vor organiza alegeri, voi participa. Asta ați întrebat și la asta am răspuns, mai mult n-am răspuns la nimic”, a spus primarul interimar al Sibiului. Astrid Fodor a mai spus că FDGR o sprijină în eventualitatea unei candidaturi, însă ea nu este decisă. ”Depinde de mine, numai de mine. Cei de la FDGR mă sprijină. Nici nu mi-am pus deocamdată întrebarea dacă voi candida sau nu. Deocamdată mă concentrez pe întrebările care sunt la primărie și sunt suficiente. Nu vreau să mă duc cu gândul în altă parte. Eu sunt consecventă principiului președintelui, pas cu pas, nu mă gândesc ce fac în 2016. Mă gândesc la 2015. Dacă nu voi candida eu va candida altcineva de la Forum”, a mai spus Fodor.
Președintele FDGR dr. Paul Porr susține că nu are cunoștință de declarațiile colegei sale de partid. Dar că nu e nicio criză, vreme este. ”Nu știu de declarația doamnei Fodor, nu am mai discutat cu ea de două luni. La momentul potrivit FDGR va lua o decizie privind candidatul formațiunii pentru funcția de primar al Sibiului. Mai este timp un an de zile până la alegerile locale”, a declarat Paul Porr.
Liberalii se încurcă. Vrem ceva, dar nu e bine să cerem...
Copreședinții PNL Sibiu, Raluca Turcan și Mircea Cazan au dat răspunsuri diferite la întrebarea ”va avea PNL candidat la Primăria Sibiu”. Raluca Turcan a replicat diplomatic. ”Vom definitiva strategia PNL Sibiu și odată definitivată vom anunța public. În momentul de față nu putem comenta. Punctul meu de vedere personal va fi spus în interiorul PNL”, a spus Turcan. Celălalat copreședinte, Mircea Cazan a răspuns mult mai concis. ”Mi-aș dori ca PNL Sibiu să aibă una din cele două funcții importante din județul Sibiu: președinția Consiliului Județean sau funcția de primar al municipiului. Nu ne-am decis încă, una dintre ele. Cel puțin una dintre ele”, a replicat Cazan. Elanul liberalului a fost estompat de colega sa de partid. ”Orice discuție pe acest subiect poate să genereze speculații și aceste speculații nu ar viza doar PNL, ci ar include și FDGR, care în momentul de față se află într-un protocol de colaborare în interesul județului Sibiu și în interesul municipiului Sibiu. Așadar, ar fi total incorect față de FDGR să spunem ce funcții vizăm noi, fără să avem o discuție finală tranșantă cu privire la aceste subiecte”, a completat Turcan. Dar vorba a fost deja pronunțată.
PSD: Căutăm un tânăr
La începutul anului, după alegerile prezidențiale, PSD Sibiu încerca o regrupare. Și cel mai bun mijloc de a comunica asta a fost anunțul să social-democrații și-au învățat lecția și se orientează spre candidați tineri, capabili. De atunci a trecut aproape jumătate de an, iar ideile de atunci se păstrează. Doar că se amână. Candidatul cu pricina încă se caută, dar numele lui va fi rostit undeva prin toamnă. ”În luna septembrie vom anunța candidatul PSD Sibiu care va candida la funcția de primar al Sibiului. Suntem în căutarea aceluiași tip de individ, criterii anunțate în urmă cu câteva luni”, a spus Adrian Besoiu, președintele interimar al PSD Sibiu.
Alegerile locale din 2016 se vor desfășura cel mai probabil în luna iunie. Adică fix peste un an. Până atunci toate partidele din Sibiu caută idei, soluții, alianțe.
Urmăriți-ne pe
Instagram /
Facebook /
YouTube
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Bogdan
Acum 3 ore
Birtu
Acum 3 ore
C. Tățean
Acum 3 ore
Roso
Acum 4 ore
Garfield