Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
13°C

Apel catre locuitorii din patru localitati: nu mai irositi apa! Altfel, o rationalizam

Printr-un anunț fără precedent în ultimii ani, reprezentanții Apă-Canal roagă locuitorii din satele Săcel, Vale, Sibiel și Fântânele ”să reducă (sic!) consumul de apă prin utilizarea ei strict în scop casnic și pentru consumul personal”. Apelul lansat public în această dimineață vine ca urmare a scăderii cantităților de apă din pânza freatică, în paralel cu creșterea consumului de apă din rezervoarele aferente celor patru localități. Aici, sistemul de distribuție a apei este alimentat nu din barajul de la Gura Râului, ci din puțuri forate. ”În numeroase cazuri s-a constat că cetățenii utilizează apă pentru udatul grădinilor, al culturilor agricole, spălatul curților sau trotuarelor, fapt ce duce la dublarea și chiar triplarea consumurilor față de normalul proiectat. Cetățenii sunt sfătuiți să utilizeze apa din fântânile proprii pentru activitățile agricole, spălatul curților etc.”, mai arată reprezentanții Apă-Canal într-un comunicat de presă. În cazul în care sătenii nu vor reacționa, scenariul care se prefigurează este raționalizarea furnizării apei potabile.

Pe modelul Moldova: trei ore cu apă dimineața, trei seara

Thomas Roth, purtătorul de cuvânt al operatorului regional SC Apă Canal SA, arată că această situație este o premieră în județ, dar nu una și în țară. Potrivit lui, în zona Moldovei distribuitorii de apă au început să raționalizeze furnizarea către satele unde consumul a crescut foarte mult. ”Astfel de lucruri sunt destul de frecvente în zonele rurale, mai ales în zona Moldovei, din ce am discutat cu ceilalți operatori. Acolo se furnizează apa șase ore pe zi, trei dimineața și trei seara”. În cele patru localități în discuție, prima măsură în cazul în care nu va fi redus consumul de apă este sistarea furnizării apei pe timp de noapte.
Horațiu Răcuciu, primarul orașului Săliște, spune că diminuarea cantităților de apă disponibile în rezervoare nu este o premieră pentru administrația locală. ”În 2013 am mai avut o problemă similară, am rezolvat-o prin forarea unui puț. Însă consumul crește constant și continuu. Acum, acest serviciu este întreținut și asigurat de Apă Canal, am discutat și în această dimineață cu ei. Suntem în căutarea de soluții. Cetățeanul e liber să facă ceea ce dorește cu apa, dar e o rugăminte a noastră să încerce să o economisească”, declară Răcuciu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

geo

Acum 8 ani

Traiane, ce pret are apa acolo si ce pret are la Sibiu? Le convine pt ca e mai ieftina sau pt ca nu e contorizata? Eu stiu ca acum problema se rezolva prin politica de preturi. Tu ce stii? Scrii un articol (documentat) sau lansezi un apel pt economisirea apei in numele furnizorului, care nu are Turnu Sfatului?
Raspunde

Salistean

Acum 8 ani

Pretul e la fel peate tot. Treaba ie ca Racuciu va da vina pe Banciu ca ala a facut retele proaste, prea mici.
Raspunde

@2

Acum 8 ani

treaba ie ca iesti un prost
Raspunde

xulescu

Acum 8 ani

Ce dracu sa mai rationalizeze Racuciu ca și asa de doua săptămâni oprește apa de nu ai cu ce sa te speli dimineata. Dar in schimb vinde apa la autostrada și prostii de oameni dai dracu sa stea și fără apa. Rușine ce face primarul asta de *** cu apa cu pădurile cu bătaia de joc la adresa noastra.
Raspunde

@3

Acum 8 ani

No sa ne cauti la testicole ma exegetule... !
Raspunde

Nicu

Acum 8 ani

pentru Sibiel s-a făcut la început, de către oameni ridicați din sat,( ingineri, hidrotrhnicieni) un proiect în care apa era adusă dintr-un lac de baraj ce trebia construit oe rîul Sibielului, în amonte. Apa era mai ieftină, nu mai trebuiau pompe care să consume curent electruc. Cineva s-a opus și acum este adusă o apă nici pe departe așa de bună și cu cheltuieli mari. DNA-ul ar avea ceva de lucru ca să găsească pe cei ce au avut de cîștigat prin aducerea apei de adîncime de pe un teren particular, din Săcel, cred
Raspunde

sibiel

Acum 8 ani

pentru geo.... apa e contorizata si are acelasi pret ca si la Sibiu, este un sat turistic si folosim apa intr-un mod cat se poate de normal
Raspunde

satean

Acum 8 ani

Vrem sa ne aliniem Moldovei? Fericire mare... Sa nu ratam ocazia!
Raspunde

alt satean

Acum 8 ani

era 3 lei apa la sacel au facuto 5 ca la sibiu acum ne ameninta cu rationalizarea,gazul au promis ca il introduce de 5 ani , asfalt IOC asa un lucru slab ce se intimpla toate se fac pe dos slaba conducere nu stiu cum ii mai rabda oamenii.
Raspunde

micutzarosianca

Acum 8 ani

In comuna Rosia nu vine apa buna de baut pe conducta principala , ne cumparm apa plata de la Sibiu ca apa potabila nu se poate bea, avem copii mici si nu le putem face nici baie ce sa spun de masina de spalat automata trebuie sa pun apa cu galeata.Sper sa se rezolve problema cu apa si sa beneficieze de apa totii locuitorii comunei.
Raspunde

inca un satean

Acum 8 ani

Uitel si pe sasu asta de roth de la apa canal in moldova sa rationalizat ptr seceta la noi nu mai este apa din cauza lor ca nu au gindit acele puturi ptr 4 sate ,cum sa udam cu apa din fintini daca 80 la suta din ele au secat in momentul cind au facut puturile.
Raspunde

rosu

Acum 8 ani

Sambata trcuta am trecut prin Poiana si Jina. S-or domnit: nu mai matura pe strada, ci ies cu furtunul si stropesc trotuarul si drumul. Tot risipa, chiar daca ai din belsug.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus