Odată cu porțiunea dintre intersecțiile cu strada Macaralei și cu strada J.S. Bach, care va fi închisă traficului rutier de luni, întreaga porțiune din Calea Gușteriței proiectată să fie modernizată va fi în lucrări până către sfârșitul acestui an. Lucrările pe tronsonul dintre podul centurii ocolitoare și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Macaralei au început în martie, iar constructorul (asocierea SC Geiger Transilvania - SC Construcţii SA - SC Universal Business SA) și-a asumat ca termen de finalizare sfârșitul lunii noiembrie 2015.
”Constructorul va păstra totuși libere intersecțiile cu străzile perpendiculare pe Calea Gușteriței pentru a permite traversarea dinspre cartierul Lazaret spre cartierul Gușterița. Ca rută ocolitoare șoferii pot utiliza și strada Viitorului”, anunță autoritățile locale referitor la ultimul tronson care va fi închis începând de luni, 15 iunie. ”Până în prezent constructorul a introdus noile rețele de apă și canal pe porțiunea dintre podul centurii ocolitoare și strada Ana Ipătescu, unde s-a și început săpătura generală. Între strada Ana Ipătescu și strada J.S. Bach se lucrează în prezent la rețelele de utilități”, se mai arată în informarea transmisă de autoritățile locale.
Valoarea totală a lucrărilor este de 6,5 milioane de lei, cu tot cu TVA, fondurile fiind alocate Sibiului prin intermediul Programului Operațional Regional.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 575
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
O sibianca
Acum 1 oră
Eu
Acum 1 oră
Kokos
Acum 1 oră
LOL
Acum 1 oră
Hermannstadt