Iohannis susține că mai este încă nevoie de timp pentru a se armoniza modul de a face politică externă al președintelui și al premierului. Iohannis a explicat acest lucru întrebat fiind ce opinie are de prezența premierului Victor Ponta la Jocurile Europene de la Baku. ”Eu sunt relativ nou în această funcţie, doar din 22 decembrie 2014 şi în consecinţă cred că este încă nevoie de un proces de armonizare între modul în care face Preşedinţia politică externă şi modul în care face primul ministru politica externă. Dar, dincolo de aceste nevoi de armonizare, pot să vă asigur că politica externă a României este şi va rămâne una coerentă. Ştim foarte bine care sunt prietenii noştri, cum este, sigur, Portugalia, şi nu există niciun pericol pentru modul în care România îşi tratează prietenii şi partenerii", a declarat, citat de Mediafax, la conferinţa comună de presă cu preşedintele portughez, Aníbal Cavaco Silva, preşedintele Klaus Iohannis, întrebat de un jurnalist portughez cum vede "ieşirea" lui Victor Ponta din ţară.
La rândul său, preşedintele portughez, întrebat despre cum va afecta relaţiile economice bilaterale "criza politică" din România, a declarat: "Este un principiu al relaţiilor dintre ţări. Un şef de stat care vizitează o ţară nu comentează problemele politice interne ale ţării vizitate".
Preşedintele Portugaliei, Aníbal Cavaco Silva, se află, miercuri, într-o vizită de stat în România.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Bleahh
Acum 9 ore
Justitiarul
Acum 9 ore
Sibianul
Acum 9 ore
Hahaha
Acum 9 ore
Sibian