Miercuri,
19.11.2025
Heavy Snow
Acum
2°C

Sibiu – Capitala Universitara Europeana

Sibiu – Capitala Universitara Europeana

Programul “Sibiu – Capitală Universitară Europeană”, eveniment ce reunește o serie de conferinţe, mese rotunde, o şcoală de vară teologică, un festival internaţional de poezie, două reprezentaţii teatrale și un concert de muzică corală, va debuta luni, 29 iunie și se va încheia sâmbătă, 4 iulie. Aceste serii de evenimente vor fi subordonate unui concept unitar, care relevă calitatea de capitală universitară europeană a oraşului nostru.
Deschiderea oficială a evenimentului se va desfășura luni, de la ora 9.30, la Sala Senatului, de la Facultatea de Medicină. Vor participa rectorul ULBS, prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Programe Comunitare al ULBS, Daniela Preda, vicepreședintele UneECC (The University Network of the European Capitals of Culture), William Chambers și Pierre Yves Brandt, membru în board-ul Asociației Internaționale pentru Psihologia Religiei.

Ziua de luni va continua cu ”Masa rotundă Sibiu – Capitală Culturală Europeană/ Capitală Universitară Europeană (2007-2015”), eveniment ce-l va avea ca invitat special pe prof. William Chambers (Liverpool Hope University- UK), vicepreşedintele UNeECC. UNeECC este  o rețea universitară europeană care cuprinde în momentul de față aproximativ 40 de universități din orașele care au fost capitale culturale europene).
Tot luni, va începe în organizarea Facultății de Teologie Ortodoxă și a Departamentului de Teologie Protestantă a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, prima ediție a Școlii Internaționale de Vară „Teologia contemporană în context global și ecumenic”. Vor susține prelegeri și vor anima dezbateri seminariale renumiți profesori universitari din străinătate, precum Jean Boboc (Paris), Pierre-Yves Brandt (Lausanne), Porphyrios Giorgi (Balamand), Bin You (Beijing), împreună cu  profesorii sibieni Ioan Ică jr., Nicolae Chifăr și Daniel Buda.  
Horia-Roman Patapievici va susține luni o conferința cu tema
„Ce înseamnă civilizația europeană?” Ea va inaugura cea de-a 12-a ediție a Colocviilor Revistei Transilvania. În cadrul Colocviilor, vor mai participa prof. univ. dr. Sorin Bocancea (politolog), prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu (critic literar), prof. univ. dr. Daniel Șandru (politolog), prof. univ. dr. George Bondor (filozof), Mihai Vakulovski (scriitor), Petronela Rotar (scriitor), prof. univ. dr. Gheorghe Manolache (critic literar), Alex Goldiș (critic literar), conf. univ. dr. Mioara Anton (politolog) și mulți alții.

Marți se va desfășura ”Masă Rotundă Interdisciplinară. Identitățile Naționale în Noul Context Global”. La eveniment participă membri titulari ai Academiei Române, având titlul de doctor honoris causa  ai ULBS. Scopul evenimentului este acela ca, pornind de la statutul de (fostă) Capitală Culturală Europeană al orașului Sibiu, să analizeze implicațiile multiculturale ale zonei și să propună noi politici de acțiune în noul context globalizant.
Marți și miercuri se va desfășura prima ediție a Festivalului Internațional de Poezie Studențească. Vor fi o serie de lecturi publice care va reuni poeți aflați la început de drum și autori consacrați, din țară și din străinătate.
Miercuri va debuta Conferința Internațională „Reconstruind Latinitatea” Abordări Interdisciplinare și transdisciplinare ediția a II-a ”Latinitate și Globalizare”, eveniment ce se va desfășura pe perioada a trei zile. Este o conferință cu caracter inter și transdisciplinar care reunește invitați de prestigiu din țară și străinătate.

Miercuri și vineri va fi timp și pentru teatru. Miercuri va avea loc reprezentația „Kathie și hipopotamul” de Mario Vargas Llosa (regia: Larisa Nuțescu), iar vineri, piesa „Atelier/DOC” (regia: Bogdan Georgescu). Ambele spectacole sunt jucate de studenții de la Departamentul de Artă Teatrală al Facultății de Litere și Arte.
Sâmbătă,  ”Programul “Sibiu – Capitală Universitară Europeană” se va încheia cu un concert de muzică corală românească. Evenimentul programat se să desfășoare de la ora 19, la Sala Thalia, este realizat prin implicarea Corului Facultății de Teologie, condus de Pr. prof. Sorin Dobre și cu participarea tenorului Vlad Miriță și a actorului Florin Coșuleț.
”Sibiu, Capitală Universitară Europeană” este un proiect cultural cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1385

Comentarii

7 comentarii

prof universitar

Acum 10 ani

iaras sibiu ,mam saturat ,tot sibiu de toate de la multiplele festivaluri la tot felu de colocvi mondiale ,mai opritiva da-ti sibiului viata boema de altadata [2000] cind nu se intimpla nimic ,tara de tot astept circotasi si frustrati sibiului s-a se inscrie la dat cu zoale
Raspunde

@1 aka nătângu\'

Acum 10 ani

Nu știi nici să scrii nici să citești ! Nu e vorba de niciun festival, dar legătura ta cu școala este similară celei dintre bălțată și poartă. Adică zona.
Raspunde

@1

Acum 10 ani

Clar ca tu esti unul din profesorii de la ULBS!
Raspunde

@3

Acum 10 ani

Unui troll agramat și oligofren îi răspunde grupul țintă!!! Ești de aceeași teapă cu el.
Raspunde

Pt 4

Acum 10 ani

Probabil tu acum cateva zile i-mi spuneai ca fac trolling(apropo sa sti ca i-mi place pescuitul ) ,dar se pare ca ai acelasi discurs. \"ii raspunde grupul tinta\" -ce esti la paintball sau ai un training de vanzari!!!
Raspunde

@5

Acum 10 ani

Spre deosebire de tine, eu am proprietatea termenilor și cunosc modul de utilizare a cratimei. Este doar unul din multele lucruri care ne diferențiază.
Raspunde

@6

Acum 10 ani

Ai proprietatea termenilor, da nu spui nimic ca nu sti nimic, impreuna cu toata gasca. Bleh
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus