Sâmbătă,
13.09.2025
Innorat
Acum
23°C

Autostrada se închide mâine dimineață la ora 08.00

Autostrada se închide mâine dimineață la ora 08.00

Tronsonul Săliște-Cunța al autostrăzii Sibiu-Orăștie se închide total, începând de luni dimineață, de la ora 08.00. Restricțiile vor dura cel puțin o lună și jumătate.

Șoferii vor fi redirecționați, în această perioadă, pe Drumul Național 1, rută pe care circulau și înainte de deschiderea autostrăzii. Pe A1 vor fi montate balize de beton și indicatoare, iar singurele care vor mai avea acces în zonă vor fi utilajele constructorului.

Italienii de la Impregilo au început deja, din această săptămână, refacerea totală a zonei în care au apărut crăpături. În cele peste 9 luni de la apariția fisurilor, constructorul a încercat mai multe variante de umplere a acestora, dar crăpăturile au reapărut de fiecare dată. Experții contractați atât de CNADNR, cât și de antreprenor, au ajuns la concluzia că stricăciunile sunt cauzate nu de alunecările de teren, ci de proasta execuție. Porțiunea va trebui refăcută total.

Înainte de deschiderea autostrăzii, DN1 era considerat unul dintre punctele negre ale traficului din România, cu una dintre cele mai mari rate ale accidentelor rutiere grave.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

ionescu ciprian

Acum 10 ani

viaductul trebuie demolat si construit un tunel subteran din cauza dealurilor miscatoare din zona respectiva!cine plateste pentru incompetenta unora?voi,platitorii de taxe si impozite...cipy
Raspunde

Vicent

Acum 10 ani

De cand misca dealurile ? Eu stiam ca misca solul....da asta este alta poveste. Tunelul a fost propus in zona de intrare pe viaduct nu in locul viaductului. Mai baiatule putin Xanax ? Mai incet cu problema sa nu plezneasca ceva. Respira putin!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus